Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

0
Publicat:

Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

FOTO: PNL

„Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat. Faptul că eu sunt președintele PNL garantează că partidul va fi condus de conducerea lui, nu din afară. Una e să respecți președintele României, alta e să fii servil”, a subliniat el.

De asemenea, anunță că atunci când încep reformele, unele persoane își vor pierde funcțiile, făcând referire la șefi și la consilii. 

„În mod cert, nu toți colegii rezonează cu toate aceste propuneri, pentru că dacă erau ușor de luat, atunci le luau cu toții. Evident, că în momentul în care începi reforma statului, unii își vor pierde funcțiile.

Nu vor pleca specialiștii, vor pleca șefii și consiliile. Lucrurile vor fi reglementate, va exista autoritate, iar asta nu se face cu aplauze. Prima dată trebuie să facem reforma statului, abia apoi poți să le ceri românilor lucruri mici ca să adune selectiv gunoiul, altfel vor fi sancționați”, a spus Ilie Bolojan, la RockFM.

Ilie Bolojan a fost ales noul lider al PNL după ce fostul șef, Nicolae Ciucă, a demisionat după ce a obținut un rezultat dezastruos la alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiembrie. Acesta a reușit să adune doar 8,78 % din voturi (811.952 alegători), ceea ce l-a plasat pe locul 5.

Dragi români, vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită”, anunțase acesta.

Zilele următoare, noul lider al Partidului Național Liberal, a anunțat că o va susține pe Elena Lasconi în turul doi la alegerile prezidențiale. Până atunci, a apelat la mobilizarea partidului pentru alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie.

Vom susţine direcţia proeuropeană a României şi politica de centru dreaptaÎn acest sensam luat decizia ca pentru alegerile prezidențiale, tur 2, în situaţia celor doi competitori, PNL sǎ susţină fără nicio negociere candidatura doamnei Lasconi, varianta proeuropeană", a declarat Ilie Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate