Bogdan Oprea: „Preşedintele Traian Băsescu le cere politicienilor să nu-l implice în eventuale dispute din interiorul USL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu Foto Presidency.ro

Referitor la zvonurile vehiculate de o parte a presei în cursul dimineţii de miercuri potrivit cărora preşedintele României, Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale (USL), purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea, a făcut următoarele precizări:

 
„Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public“.

Marţi seara, într-o intervenţie la România TV, Crin Antonescu a confirmat informaţia potrivit căreia Traian Băsescu ar fi contactat „alte persoane“ din USL pentru a le propune funcţia de prim-ministru.

Referitor la modalitatea în care i-a fost confirmată această informaţie, Antonescu a declarat: „Privesc chipul oamenilor, cunosc faţa omului când minte, când îi e fricã. Toţi avem o experienţă de viaţă“.

Antonescu a mai afirmat că nu ştie despre cine este vorba, dar că sigur nu este vorba de un liberal.

„Preşedintele a contactat pe cineva din Partidul Social Democrat, pentru că PSD a intrat şi a investit în aceastã construcţie politicã, USL având drept obiectiv major funcţia de prim-ministru“, a mai spus liderul liberal. În încheiere, Antonescu a mai precizat că nu este vorba de Liviu Dragnea.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!