Bogdan Diaconu, ales preşedinte al PRU la primul congres al formaţiunii. Fostul social-democrat, desemnat candidat pentru Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PRU, Dacian Cioloş. FOTO Arhivă Adevărul

Deputatul Bogdan Diaconu, ales duminică în funcţia de preşedinte al Partidului România Unită (PRU), la primul congres al partidului, ţinut la Romexpo, a anunţat că va candida pentru postul de primar general al Bucureştiului şi că partidul său va merge singur la alegeri. Formaţiunea politică a anunţat şi crearea „Patrulei lui Vlad Ţepeş“, aripă a partidului care are drept obiectiv „apărarea românilor“

Primul congres al Partidului România Unită, la care au fost anunţaţi câteva sute de delegaţi, a început cu imnul României şi cu rugăciunea „Tatăl nostru“. De asemenea, în timp ce o parte din membrii formaţiunii urcau pe scenă, era  pus cântecul „Drum bun“, piesă despre miliari şi armată. 

Liderii PRU le-au propus membrilor de partid aflaţi în sală să facă întruniri la ei acasă temporar, până se rezolvă problema sediilor în teritoriu, pentru a convinge alţi oameni să se alăture mişcării sale. 

„Partidul România Unită va merge singur în alegerile locale şi generale din 2016 pentru că noi ne-am născut ca alternativă la clasa politică din ultimii 26 de ani şi dorim schimbarea totală a vechilor modalităţi de a face politică. Aşadar nu avem cum să ne asociem pentru alegeri cu alte partide care au dovedit deja că sunt doar nişte găşti de interese împotiva cărora noi am declanşat o campanie de purificare a scenei publice. (...) În acest sens, mi-am anunţat în cadrul congresului de astăzi şi candidatura la primăria generală Bucureşti, pentru că bucureştenii merită o capitală adevărată. Toţi ne-am săturat de mizeria, de banii aruncaţi aiurea şi de traficul infernal din Bucureşti", a declarat Diaconu pentru Mediafax. 

Pe lângă alegerea lui Diaconu în fruntea partidului, la congres a fost anunţată şi crearea „Patrulei lui Vlad Ţepeş“, structură care are drept rol apărarea românilor. 

„Pe aceşti tineri îi veţi vedea peste tot, îi veţi vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada", a declarat preşedintele PRU în faţa simpatizanţilor săi. 

Liderul partidului le-a prezentat delegaţilor şase tineri îmbrăcaţi în uniforme bleumarine, cu tricolorul pe piept, în partea dreaptă, sigla partidului pe mâneca dreaptă şi pe spatele cărora scrie Patrula lui Vlad Ţepeş. Structura va fi coordonată de campionul K1, Daniel Ghiţă.

„Patrula lui Vlad Ţepeş va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor, hoţilor cu diplomă. Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are câştig de cauză“, a declarat fostul campion K1.

Doctrină naţioal-democrată

PRU a rămas înscris definitiv în Registrul partidelor politice, la 23 aprilie 2015, şi susţine că are la bază doctrina naţional-democrată, un curent dezvoltat în perioada antebelică şi interbelică de către savantul Nicolae Iorga. PRU îşi asumă, însă, această doctrină într-o variantă adaptată provocărilor perioadei contemporane, potrivit site-ului partidulromaniaunita.org.

Sigla partidului este formată dintr-o imagine de fundal cu harta României Mari pe care este plasată o fotografie cu domnitorul Vlad Ţepeş. Bogdan Diaconu susţine că alegerea este datorată faptului că „partidul îşi asumă idealurile de justiţie socială şi de luptă pentru neatârnarea ţării ale lui Vlad Ţepeş“.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie