Blaga, ironie la adresa ministrului Justiţiei pe tema pragului electoral: Cât ar trebui să fie? Minus 3%?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că este împotriva scăderii pragului electoral. Acesta a ironizat propunerea făcută de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care a declarat zilele trecute că partidele mici ar trebui să aibă o şansă să intre în Parlament şi consiliile locale, dacă tot li s-a permis înfiinţarea cu trei membri.

„Nu suntem de acord cu scăderea pragului electoral. E punctul meu de vedere. Orice temă de genul ăsta e atât de importantă, încat trebuie discutata întâi în partid, apoi in Comisia de Cod Electoral. Cât ar trebui să fie pragul? Minus 3%?“, a spus Blaga

O atitudine mai rezervată a avut-o celălalt copreşedinte, Alina Gorghiu. Aceasta a pasat răspunderea coborârii pragului tot către Guvern. 

„O sfătuiesc pe doamna ministru să vorbesca cu prim-ministrul. Ar fi calea mai scurtă de rezolvare a problemei. Ne-am bucura pentru că atunci am avea argumente să introducem în OUG mai multe prevederi. Ne-am bucura să discute şi cu noi, nu doar prin intermediul presei. Indiferent de numărul de membrii care compune un partid nu poţi să creezi discriminări. Toate partidele functioneaza pe aceleasi reguli“, a precizat Alina Gorghiu.

Ce spun specialiştii

„Adevărul“ a consultat mai mulţi specialişti în drept constituţional şi politologie care au explicat modul în care poate fi abordată tema coborârii pragului electoral de partidele politice. Propunerea de dimunare a pragului electoral e considerată un demers bun de politologul Sorin Bocancea, blogger „Adevărul“, atât timp cât schimbarea respectă principiile democratice şi creşte reprezentarea.

 „Toate aceste schimbări, într-un termen scurt, stau la latitudinea puterii politice. Într-adevăr, există acea recomandare a Comisiei de la Veneţia. Dar ce ne facem atunci cu acele schimbări ale regulilor în  timpul jocului împotriva principiilor democratice, cum a fost ordonanţa care a  permis traseismul politic. În condiţiile actuale chiar dacă avem acea recomandare, atât timp cât aceste schimbări sunt în beneficiul principiilor democratice, de fapt al accesului altor forţe politice în jocul politic, nu cred că e o mare problemă“, explică Bocancea.

O altă interpretare este dată de Elenina Nicuţ, specialistă în drept constituţional „Părerea mea este că e cam târziu pentru reducerea pragului. Subiectul intră pe acea recomandare a Comisiei de la Veneţia. Nu cred că se poate aşa, din scurt. Însă, dacă partidele ar considera că e oportun luarea deciziei pentru desfiinţarea pragului, ar avea loc acest lucru. E nevoie doar de voinţă politică şi de trecerea unui proiect de lege prin Parlament. Aici nu mai este vorba de Ordonanţă de urgenţă“, precizează Nicuţ.

Totuşi, specialiştii atrag atenţia că preferabil ar fi doar reducerea pragului, nu eliminarea acestuia aşa cum cer o parte din partidele nou înfiinţate. Evitarea unei asemenea opţiuni e dată de fragmentarea scenei politice. „Nici nu ar fi dorit să se desfiinţeze total pragul electoral. Pur şi simplu s-ar duce la o fragmentare a ofertei politice încât electoratul nu ar mai înţelege nimic“, a subliniat Bocancea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort