Blaga: Doar după europarlamentare discutăm despre unitatea Dreptei, dar numai în jurul PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Arad, că partidul va iniţia discuţii despre unitatea Dreptei româneşti doar după alegerile europarlamentare, anunţând însă că nu acceptă dizolvarea partidului pentru că nu se poate construi dreapta "omorând inima ei, care este PDL".

Prezent la Consiliul de coordonare judeţean al PDL Arad, în care va fi aleasă noua conducere, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat, într-un discurs ţinut în faţa a peste 600 de delegaţi, că unitatea dreptei trebuie să aibă loc în jurul PDL şi că discuţiile vor fi iniţiate de partid doar după alegerile europarlamentare, când forţele politice interesate îşi vor fi măsura popularitatea în rândul electoratului, transmite Mediafax.

"PDL merge singur în alegerile europarlamentare, este o condiţie ca să ştim toţi cei de pe dreapta cum stăm, pentru a putea face o construcţie sănătoasă. Da, după alegeri discutăm de unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL. Nu poţi construi unitatea dreptei spunând că trebuie să dizolvi PDL. Păi în ce să se dizolve PDL, în doi-trei care au plecat de la noi? Asta nu înseamnă aroganţă, ci responsablitate faţă de dreapta românească. Nu poţi costrui dreapta românească omorând inima ei, care este PDL", a declarat Blaga.

El a adăugat că dacă aceste aspecte sunt înţelese de către eventualii parteneri politici PDL merge mai departe cu discuţiile şi se va ajunge la cea mai bună variantă pentru dreapta românească.

Preşedintele PDL a spus că a vorbit despre unitatea dreptei încă de la convenţia partidului, "dar din păcate vorbesc cu ipocrizie despre unitatea dreptei şi unii care s-au străduit să o fărâmiţeze".

Blaga a afirmat că sunt mulţi care vor structurile şi oamenii PDL, dar nu vor numele acestui partid, culorile şi sigla, iar fără acceptarea acestora "nimeni nu se poate baza pe PDL".

Liderul FC Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PMP Eugen Tomac şi europarlamentarul Cristian Preda au anunţat, vineri, împreună, un proiect politic pentru europarlamentare şi prezidenţiale, cu fostul premier drept candidat la Preşedinţie, obiectivul fiind "crearea unui partid puternic de dreapta".

Preşedintele Traian Băsescu declara recent că el şi-a dorit ca unificarea dreptei să se facă înainte de europarlamentare, iar mai apoi să se desemneze un candidat la prezidenţiale. Întrebat dacă unificarea dreptei se va face după europarlamentare, Traian Băsescu a spus că el a dorit ca această unificare să aibă loc acum şi a mărturisit că, în urmă cu trei săptămâni, l-a sunat Vasile Blaga, cu care s-a şi întâlnit ulterior să discute.

"Am întrebat care este subiectul şi mi-a zis: «Păi, ce facem cu dreapta» şi i-am spus părerea mea. Părerea mea este că unificarea trebuie făcută înainte de europarlamentare ( ..) pentru a se obţine un rezult apropiat de cel al PSD. În acelaşi timp, am dat varianta, pentru că am înţeles că era o consultare. Am spus, dacă nu se poate, Mişcarea Populară şi Forţa Civică ar trebui să facă o fuziune până atunci", declara şeful statului.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum