Becali, propunere controversată în Parlament. Închisoare la domiciliu pentru gravide, părinți cu copii mici și vârstnici de peste 65 de ani

0
Publicat:

George Becali a inițiat un proiect de lege care stabilește condiții mai blânde pentru unele persoane condamnate la închisoare. El vrea închisoare la domiciliu pentru gravide, părinți cu copii mici și vârstnici de peste 65 de ani. 

George Becali FOTO: Arhivă, Adevărul

Deputatul George Becali a depus la Camera Deputaților un proiect de lege care schimbă condițiile în care anumite persoane își pot ispăși pedeapsa cu închisoarea. Astfel, dacă legea se va aplica, vor veneficia de aceste prevederi femeile gravide, persoanele care au în grijă un copil cu vârsta de până la 3 ani sau cel puțin trei minori, arată Profit.ro.

Modificările propuse de George Becali ar urma să se aplice, de asemenea, și în cazul persoanelor care la data condamnării au împlinit cel puțin 65 de ani.

„Pedeapsa închisorii poate fi executată și la domiciliul persoanei condamnate. Pe perioada executării pedepsei închisorii la domiciliu, persoana condamnată are obligația de a nu părăsi domiciliul unde locuiește fară permisiunea instanței de judecată”, arată proiectul depus de George Becali.

Potrivit publicației citate, executarea pedepsei închisorii la domiciliu poate fi dispusă de instanța de judecată la cererea persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii pentru fapte comise fără violență, dacă depune informații și documente prin care să își dovedească mijloacelor de existență în următoarele situații: 

- dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare, persoana inculpată este gravidă sau are un copil in îngrijire mai mic de trei ani;

- dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare, persoana inculpată are spre îngrijire cel puțin 3 copii minori;

- dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare, persoana inculpata a împlinit 65 de ani;

Pe durata executării pedepsei la domiciliu, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, cu cel puțin 15 zile schimbarea domiciliului;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

De asemenea, instanța va impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; să se supună măsurilor de control, tratament sau ingrijire medicală.

În 2013, un complet de cinci judecători de la Curtea Supremă l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri dintre deputat şi Ministerul Apărării Naţionale. El a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!