BEC a admis noua siglă a USR. Nicuşor Dan: 65 de contestaţii au fost depuse în toate judeţele, împotriva listelor noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan, liderul USR FOTO Eduard Enea

Biroul Electoral Central a admis, joi, noua siglă electorală a Uniunii Salvaţi România, în culorile alb şi albastre şi care prezintă un steag stilizat şi acronimul partidului, liderul USR Nicuşor Dan precizând că la nivel naţional partidul s-a confruntat cu 65 de contestaţii ale listelor de candidaţi, marea majoritate fiind respinse în instanţă.

Preşedintele USR, Nicuşor Dan a afirmat într-o conferinţă de presă că în urmă cu două zile, partidul a solicitat BEC înregistrarea unei noi sigle electorale a USR şi a menţionat că, împotriva listelor de candidaţi ai USR, s-au formulat peste 65 de contestaţii, în toate judeţele din România.

”La ora asta, aproape toate au fost respinse. 60 din 65 contestaţii deja au fost respinse. S-au formulat până la ora asta cam zece cereri de apel, trei au fost respinse, dar situaţia finală o vom avea peste două zile”, a spus Nicuşor Dan.

LIderul USR a mai arătat că au fost Birouri Electorale Judeţene care, din cauza contestaţiilor făcute împotriva listelor USR de candidaţi, nu au tras la sorţi USR pentru locurile în birouri electorale.

”În unele BEJ-uri am fost traşi la sorţi, în altele, nu. Aici, din nou este o interpretare nefericită a unei prevederi legale ambigue care spune că sunt trase la sorţi partidele în urma ordinii listelor de candidaturi rămase definitive.

”Suntem nevoiţi să contestăm aceste decizii ale BEJ, la BEC, pentru că mâine este temernul limită până la care putem face acest lucru”, a menţionat Nicuşor Dan.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România a mărturisit că aceste contestaţii au întârziat producţia de materiale publicitare pe care USR doreşte să le folosească, neştiind ce semn electoral să folosească în campanie şi a adăugat că toate atacurile, atât mediatice cât şi de ordin birocratic au venit din partea PSD.

Biroul Electoral Central a admis, în şedinţa de joi, înregistrarea semnului electoral al Uniunii Salvaţi România (USR), precum şi al altor zece partide: Partidul Puterii Umaniste (Social — Liberal), Partidul Verde, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Republican din România, Partidul "Blocul Unităţii Naţionale", Partidul Vrancea Noastră, Partidul Ecologist Român, Partidul Romilor Democraţi, Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor.

Pe pagina de Facebook a partidului a apărut şi explicaţia noii sigle electorale. ”Acesta este noul nostru logo. Cel pe care îl vom folosi în campania electorală. Unul foarte simplu şi usor de folosit. Noi l-am botezat «Steagul» - pentru că de la asta am plecat când l-am desenat. Orice mişcare are nevoie să se adune sub un steag şi acesta este «steagul» nostru. Alţii au interpretat noul logo USR ca fiind stilizarea unui banner de demonstraţie sau a unei pancarte cu revendicări - e bine şi aşa. Haideţi acum să-l facem cât mai cunoscut. Cu cât mai multă lume va afla mai repede care e noul simbol USR, cu atât mai mic va fi efectul ambuscadei generate de PSD”, a transmis USR, pe pagina de socializare. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort