Bătălia pentru referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disputa politică şi juridică în jurul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a încins în ultimele zile.

Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu va avea loc peste două săptămâni dar regulile jocului nu sunt încă definitivate din cauza bătăliei politice.
Prima dispută vizează cvorumul la referendum. Parlamentul se va reuni săptămâna viitoare pentru a pune în accord legislaţia privind referendumul cu decizia Curţii Constituţionale. Judecătorii CCR au decis că legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură o prezenţă de jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor.
În prezent, este în vigoare o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta care a eliminate cvorumul la referendum.
Chiar dacă premierul Victor Ponta a promis la Bruxelles că referendumul se va desfăşura pe baza deciziei CCR, în practică lucrurile se dovedesc mai complicate.
Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, afirma recent, că decizia CCR privind legea referendumului conţine multe neclarităţi iar, în aceste condiţii, nu poate estima cum va reglementa Parlamentul regulile referendumului.

Vot timp de două zile?

Strânşi cu uşa de oficialii de la Bruxelles să respecte decizia Curţii Constituţionale, parlamentarii USL caută soluţii pentru ca referendumul să fie valabil. Toate sondajele de opinie arată că majoritatea celor intervievaţi ar vota pentru demiterea lui Traian Băsescu, şi, tocmai din acest motiv, pentru USL este esenţial că referendumul să fie validat.
În aceste condiţii, senatorul PSD, Georgică Severin a propus ca referendumul să fie organizat pe durata a două zile . „Mi se pare o soluţie pentru asigurarea cvorumului, în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit că trebuie să fie prezenţi jumătate plus unu din numărul total de alegători", susţine Georgică Severin.
Ideea a fost îmbrăţişată şi de liderilor senatorilor PSD, Ilie Sârbu.
Întrebat dacă referendumul ar putea fi organizat în două zile, Sârbu a răspuns: „E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presaţi de timp, de împrejurări, e şi căldura aceasta pe care o resimţim cu toţii. Eu cred că e raţional şi şanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja", a afirmat Sârbu la RFI.
În schimb, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat că nu s-a luat o decizie privind organizarea referendumului în decursul a două zile, dar că opinia generală este să rămână o singură zi.

Concurs de idei trăznite

Alţi parlamentari PSD au mers mai departe cu ideile.
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu susţine că este posibilă repetarea referendumului de demitere a preşedintelui.
„E posibil ca, dacă nu va exista un vot clar la referendum, adică, de fapt, nu va exista cvorumul pentru a lua o decizie într-un fel sau altul, va trebui ca Parlamentul să decidă fie pentru organizarea unui alt referendum, fie să se adopte o altă soluţie", a declarat Mugurel Surupăceanu la postul B1TV.
Potrivit hotărârii de organizarea a referendumului de demitere a preşedintelui, votată de Parlament: „În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de aceasta şi va hotărî asupra procedurii de urmat."

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor