Băsescu vrea ca primul pas în Schengen să aibă loc în timpul mandatului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, despre obiectivele europene ale României: intrarea în Schengen şi adoptatea monedei euro. Băsescu speră ca intrarea României în spaţiul Schengen pe cale aeriană să aibă loc în iunie, înainte de alegerile pentru un nou preşedinte, iar în 2015 să se producă şi pe cale terestră.

”Şi cu una şi cu alta nu suntem foarte departe, dar nu reuşim să ajungem exact acolo unde vrem. Sper ca anul acesta, mai precis în iunie, să se stabilească intrarea în Schengen pe prima fază, cu aeroporturile şi cu porturile, iar în 2015 să se producă intrarea şi cu frontierele terestre”, a precizat preşedintele Băsescu. Efortul de integrare nu este mic şi nici nu e întotdeauna cu succes, a afirmat Traian Băsescu, la Iaşi.

Totodată, şeful statului spune că România va îndeplini anul viitor toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro, însă a adăugat  că nu este suficient. „În ce priveşte zona euro, cred că anul viitor România va îndeplini toate criteriile - cele cinci criterii de la Maastricht. În momentul de faţă, România îndeplineşte patru din cele cinci criterii, însă experienţa altor state care au intrat în zona euro ne arată că îndeplinirea celor cinci criterii nu este suficientă“, a mai spus şeful statului, precizând că un element esenţial este competitivitatea economică.

Liviu Voinea, ministrul Bugetului, a anunţat oficial, la reuniunea consiliului ECOFIN, că Guvernul României a stabilit data de 1 ianuarie 2019 ca dată pentru aderarea la zona euro. În schimb, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că fixarea unui obiectiv ambiţios ar putea avea efecte de mobilizare a ţării, dar presupune o bună înţelegere din partea politicienilor, stabilirea unor termene clare şi consens politic şi social.

Citeşte şi:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!