Băsescu şi Ponta, jumătate de armistiţiu. Preşedintele va reprezenta România la reuniunea Consiliului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Traian Băsescu s-au menajat în ultima perioadă. FOTO: Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta la finalul unei întâlniri pe această temă cu şeful statului. Băsescu era dispus să-l ia şi pe premier.

Victor Ponta a susţinut că ar fi existat o ofertă de compromis din partea lui Traian Băsescu. „Preşedintele a invocat ideea unei participări comune, având în vedere că eu voi fi oricum la Bruxelles, la întâlnirea cu preşedintele Hollande şi cu prim-miniştrii socialişti, dar cred că ar fi o confuzie şi am apreciat invitaţia, dar nu era momentul", a explicat Ponta.

El a arătat că, în discuţia de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat dorinţa de a participa la reuniunea CE, având în vedere contextul european. „Nu cred că România are nevoie în momente de asemenea crize la nivel european de o criză pe plan naţional, motiv pentru care atitudinea mea va fi şi în continuare constructivă", şi-a explicat Ponta atitudinea.

Consilierii guvernamentali implicaţi în stabilirea poziţiei României pentru bugetul comunitar aferent perioadei 2014-2020 vor merge la Palatul Cotroceni, pentru a-l informa şi sprijini pe şeful statului în vederea negocierilor de la Bruxelles.


COABITARE CU REPETIŢIE


Chiar dacă preşedintele şi-a prezervat un drept deja oferit de Curtea Constituţională, întâlnirea de ieri pare să fi marcat încă un pas spre o relaţie de coabitare între cei doi lideri politici.
Traian Băsescu nu poate ocoli USL în planurile de formare a Guvernului după alegeri, pentru că alianţa are peste 50% în sondaje. La rândul său, Victor Ponta are nevoie de sprijinul preşedintelui, pentru că şeful statului este cel care nominalizează candidatul la postul de premier. Săptămâna trecută, preşedintele şi premierul au avut o întâlnire pe teme economice şi de politică externă care pare să se fi desfăşurat într-o atmosferă la fel de calmă.

„A fost un moment foarte bun în care am analizat unul dintre cele mai bune rezultate", a explicat Ponta săptămâna trecută. Comunicatul emis de Palatul Cotroceni după întâlnire era în aceeaşi notă.
De altfel, în ultima perioadă premierul Ponta a evitat atacurile dure la adresa preşedintelui, pe care nu l-a mai caracterizat drept „ilegitim" sau „dictator". La rândul său, Traian Băsescu şi-a îndreptat tirul în special spre liderul PNL, Crin Antonescu. ˝;

Ponta: coabitarea e posibilă


Premierul Victor Ponta a susţinut, recent, într-un interviu pentru „Le Figaro", că „ultimele luni arată că este posibilă coabitarea" cu preşedintele Traian Băsescu.
Ponta a fost întrebat dacă este posibilă o nouă suspendare a preşedintelui. „Nu, nu cred. Ultimele luni arată că este posibilă coabitarea. Nu este o poveste de dragoste. Dar testul din vară ne-a schimbat pe amândoi, pentru că am pierdut şi unul, şi celălalt", a explicat Ponta.
De altfel, Ponta a afirmat că ultima sa întâlnire cu Traian Băsescu a fost una pozitivă: „În mod surprinzător, s-a derulat foarte bine. Nouăzeci de minute pentru a ne pune de acord asupra a patru dosare fierbinţi: acordul financiar care urmează cu FMI, o restructurare a atribuirii ajutoarelor europene, reforma administrativă şi bugetul pe 2013".


Cum a evoluat relaţia dintre preşedinte şi premier


Conflictul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta s-a declanşat în 19 iunie când premierul a anunţat că vrea să reprezinte România la Consiliul European în locul preşedintelui Traian Băsescu.
În replică, şeful statului i s-a adresat, ironic, cu apelativul „dottore", prefaţând, astfel, acuzaţiile de plagiat. Dacă preşedintele a vorbit, premierul a acţionat. În 28 iunie, Victor Ponta a plecat la Consiliul European, în ciuda unei decizii a CCR potrivit căreia România a fost reprezentată în acest for de preşedinte.
În 3 iulie, majoritatea USL a declanşat operaţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Guvernul condus de Victor Ponta a emis o serie de acte controversate, cum ar fi ordonanţa de urgenţă prin care a eliminat cvorumul la referendum.

Mai mult, după ce demiterea preşedintelui a eşuat din lipsă de cvorum, guvernul condus de Victor Ponta a încercat să efectueze un minirecensământ care ar fi putut afecta valabilitatea referendumului.
Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni pe 21 august, iar Victor Ponta l-a caracterizat, în repetate rânduri, drept un preşedinte „ilegitim".
Totuşi, în ultima perioadă, Ponta s-a distanţat de copreşedintele USL, Crin Antonescu, care a invocat o nouă suspendare a preşedintelui, arătându-se nuanţat în această privinţă.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani