Băsescu-Ponta, ori la tribunal, ori la Curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen Vali Ivan

Băsescu aşteaptă participarea lui Ponta la Consiliul European din 28 – 29  iunie pentru a se adresa Justiţiei sau Curţii Constituţionale.

Au mai rămas doar câteva zile până la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, iar disputa dintre preşedinte şi premier, pe tema reprezentării României, se accentuează. Traian Băsescu şi Victor Ponta se vor întâlni astăzi, în cadru instituţional, într-o şedinţă a CSAT.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare lui Victor Ponta în care contestă prezenţa premierului la  Consiliul European de la Bruxelles fără a avea aprobarea expresă a Preşedinţiei. Un asemenea gest ar echivala „din punct de vedere juridic, cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui României de către primul ministru", se afirmă în scrisoarea trimisă de Administraţia Prezidenţială.  Textul a fost interpretat de către presă ca un posibil avertisment că preşedintele se va adresa Justiţiei.

Există, însă, şi o altă variantă.  Potrivit legii fundamentale, Curtea Constituţională este instituţia care soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.

De altfel, varianta unui arbitraj al Curţii Constituţionale a fost vehiculată de consilierul prezidenţial pentru afaceri strategice, securitate şi politică externă, Iulian Chifu, chiar în momentul izbucnirii conflictului.

Explicaţiile lui Marga

Scrisoarea preşedintelui a fost înregistrată la cabinetul premierului pe 20 iunie, după ce Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles  componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie. Pe listă se regăsesc prim-ministrul Victor Ponta, ministrul de Externe, Andrei Marga, şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu şi preşedintele Traian Băsescu.

Lista trimisă de MAE la Bruxelles se bazează pe documentul primit de la Guvern. Administraţia Prezidenţială a anunţat, prin purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, că a trimis şi ea la MAE o listă a delegaţiei, pe care se afla Traian Băsescu, dar nu se afla Victor Ponta.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, susţine că la Cabinetul său nu a sosit de la Cotroceni nicio listă cu delegaţia pentru Consiliul European. „Noi n-am avut la ora trimiterii la Bruxelles a listei cu participarea pe care am menţionat-o, o propunere concurentă, la nivelul ministrului de Externe", a declarat Andrei Marga.

Temele reuniunii

Marga a recunoscut că, în mod normal, memorandumul ar fi trebuit să fie semnat şi de preşedintele Traian Băsescu. Însă ministrul a adăugat că lipsa semnăturii preşedintelui ar fi compensată de „declaraţia cu caracter obligatoriu " a Parlamentului. Titularul Externelor are şi o soluţie originală pentru reprezentarea la Bruxelles. „ Va trebui luată o decizie la faţa locului, dacă chiar se întâmplă acest lucru", a spus Andrei Marga.

Agenda reuniunii de la Bruxelles conţine atât subiecte legate de economie - cum ar fi creşterea economică şi locurile de muncă sau cadrul financiar multianual. Toate acest subiecte ar intra în parohia Guvernului şi acest argument a fost invocat de USL în sprijinul participării lui Victor Ponta. Însă la rubrica şi altele sunt trecute lărgirea UE sau situaţia din Siria, adică subiecte de politică externă, caz în care şi liderii USL afirmă că România trebuie reprezentată de preşedinte.

Preşedintele, ameninţat cu suspendarea

În acest context, liderul liberal Crin Antonescu l-a ameninţat, din nou, pe şeful statului cu suspendarea.

„Sper ca preşedintele să nu dea naştere unui moment penibil acolo, în cazul în care se va duce. Asta ar însemna o tranşare a acestui scandal în România, fapt ce s-ar reduce printr-o discuţie despre suspendare", a atenţionat preşedintele PNL, Crin Antonescu, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3. Şeful liberalilor spune că premierul Victor Ponta participă la Summitul de la Bruxelles în mod legal, întrucât este şeful Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort