Băsescu: Politica Rusiei îmi este bine cunoscută. E o mare frustrare la Moscova că ce au câştigat după al Doilea Război Mondial au pierdut ulterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că state din Europa de Vest au "vândut securitatea" zonei est-europene pentru gazele şi petrolul importante din Rusia, el spunând că "securitatea estului Uniunii Europene a fost afectată pentru bunăstarea Germaniei prin aprovizionare cu gaze şi ţiţei din Federaţia Rusă".

"Nu am avut încredere în consecvenţa europeană şi nu am nici acum. Europenii şi-au vândut securitatea estului pentru ţiţei şi gaze, iar dacă noi şi bulgarii nu suntem în Schengen este unul din aceste motive. Olanda şi Germania sunt cei care s-au opus intrării noastre în Schengen, dar a fost un preţ pentru gazele de care Germania avea nevoie, de care Olanda avea nevoie, de asta s-au opus intrării noastre în spaţiul Schengen. Iar securitatea estului Uniunii Europene a fost afectată pentru bunăstarea Germaniei prin aprovizionare cu gaze şi ţiţei din Federaţia Rusă. Banii pe care Rusia i-a încasat i-a băgat în armata cu care astăzi toacă Ucraina şi dacă mâine ar putea, ar toca tot ce a fost Europa de est”, a afirmat Traian Băsescu într-o intervenţie telefonică, vineri seară, la România Tv.

El a spus că în cei 10 ani în care s-a aflat la şefia statului a fost "în punctul în care a înţeles ce se întâmplă” şi că în acest timp le-a spus marilor lideri europeni că banii pe care îi plătesc Rusiei sunt "un risc” pentru securitatea Europei de est.

"Politica Rusiei îmi este bine cunoscută. Este o mare frustrare la Moscova că ce au câştigat după al Doilea Război Mondial au pierdut prin evoluţiile ulterioare”, a adăugat Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei