Băsescu: Oricât şi-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că, oricât şi-ar dori unii, el "nu are perspectiva" să ajungă în arest, pentru că nu există o persoană în România care "să probeze" că i-a dat "un leu".

Băsescu a fost întrebat despre faptul că Elena Udrea, aflată în arestul preventiv, ar fi urmat să fie dusă la un control medical, împotriva voinţei sale, după cum a susţinut "echipa de comunicare" a lui Udrea, situaţie infirmată ulterior de oficiali ai Poliţiei Capitalei.

"Eu nu ştiu care sunt regulile la arest şi apropo de asta, oricât şi-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung acolo pentru simplul motiv că nu există un om în România, care să poată spune că mi-a dat un leu. Bun, acum pot să spună mulţi, dar trebuie să şi poată să şi probeze. Deci, nu am emoţii din acest punct de vederea", a susţinut Băsescu.

El şi-a arătat din nou convingerea că "justiţia va fi corectă cu Elena Udrea". "Ce vă pot spune eu, însă, este că îmi menţin punctul de vedere, am convingerea că justiţia va fi corectă în cazul Elenei Udrea şi în acelaşi timp am convingerea că delaţiunile unora din foştii ei subordonaţi nu vor putea fi probate, pentru că Elena Udrea nu-i omul căruia să-i duci în birou o traistă cu bani să plece cu ea acasă. Asta merge la cei care n-o cunosc", a afirmat Băsescu.

"În mod categoric Elena Udrea şi eu suntem două ţinte în mişcare pentru televiziunea bătrânului turnător Felix, precum şi pentru televiziunea tânărului turnător Ghiţă", a susţinut Băsescu.

El a fost întrebat dacă se simte ţintă şi pentru DNA.

"Nu pot să cred că instituţiile statului îşi fac neapărat ţinte, sau ţintă din mine. Sigur că orice om este obligat să dea explicaţii în faţa instituţiilor statului", a răspuns fostul preşedinte.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie