Băsescu: Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu. FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură, acuzând PNL şi USR că pur şi simplu mimează opoziţia.

„Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură. PNL şi USR pur şi simplu mimează opoziţia”, scrie Traian Băsescu pe pagina de Facebook. Fostul preşedinte precizează că economia este măcinată de criza pestei porcine, gestionată cu deplină incompetenţă de guvern; sub comandă politică, dreptul la liberă exprimare a fost înăbuşit prin intervenţia exagerat violentă a jandarmilor împotriva manifestanţilor din 10 August în Piaţa Victoriei; uvernul Dăncilă este incapabil să utilizeze fondurile europene; alianţa PSD-ALDE scârţâie din toate încheieturile datorită ambiţiilor prezidenţiale ale lui Tăriceanu şi a blocării amnistiei şi graţierii; PSD este brăzdat de falii generate de lupta clicilor din interior pentru bani şi putere, lupte care nu se vor opri curând; UDMR se declară nemulţumit de colaborarea cu Guvernul Dăncilă; aripa Ponta este într-o bătălie deschisă cu Dragnea.

„În acest context, Ludovic Orban şi Dan Barna mimează opoziţia şi depun moţiuni simple împotriva lui Carmen Dan şi a lui Daea, moţiuni care constituţional nu au niciun efect, în loc să se alăture PMP şi să depună o moţiune de cenzură sănătoasă împotriva Guvernului Dăncilă, cu ceva şanse de reuşită şi pentru a continua să ţină PSD-ul în corzi”, continuă Băsescu.

Liderul PMP susţine că, dacă moţiunea de cenzură ar reuşi, acela ar fi şi sfârşitul lui Dragnea, spunând că ”sunt destui parlamentari PSD care îi vor capul acum când este şubrezit consistent”.

„Moment politic mai bun pentru o moţiune de cenzură nu poate exista. Reuşită sau nu, moţiunea ar avea meritul unei delimitări clare a opoziţiei de ticăloşiile şi incompetenţa Guvernului Dăncilă şi ale alianţei PSD-ALDE. Din păcate asistăm la un blat degradant pentru PNL şi USR, la fel ca blaturile din Parlament la votul legii care propunea 300 parlamentari sau cea prin care se acordă pensii speciale aleşilor din administraţia locală, când PNL a votat cot la cot cu PSD. Dacă USR şi PNL nu găsesc motive pentru o moţiuni de cenzură, le sugerez să ia scrisoarea puciştilor Firea, Stănescu şi Ţuţuianu, s-o numească Moţiune de Cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi s-o depună. Din PSD vor avea sigur voturile puciştilor care sunt departe de a se dezice de acţiunea lor. Sunt unii care se cred pe ei deştepţi (de fapt nişte propagandişti blatişti) şi pe noi proşti, care public justifică inacţiunea politică prin faptul că opoziţia nu are majoritate în Parlament. De acord. Dar un guvern mai bun decât Guvernul Dăncilă, cu care să nu ne fie ruşine în preşedenţia UE, putem avea? Eu sunt convins că da”, încheie Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie