Băsescu: Nu voi contesta deciziile BEC şi CC privind referendumul. Nu suntem o ţară de babuini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că nu va contesta rezultatele finale pe care BEC le va prezenta, după finalizarea eventualelor contestaţii privind votul la referendumul de duminică şi nici decizia Curţii Constituţionale privind funcţia de şef al statului în urma referendumului.

„Dacă va fi un vot cu un referendum care a îndeplinit toate condiţiile legale şi va fi un vot pentru plecarea preşedintelui, voi pleca; dacă legea va stabili condiţii de continuare a mandatului, îl voi continua, nu voi abandona ţara într-un moment de criză. Deci, pentru mine, eu ştiu că există o singură instituţie în România care stabileşte mandatul preşedintelui şi aceasta este Curtea Constituţională şi ce va stabili Curtea Constituţională aia voi face. E simplu", a declarat Băsescu, la RRA, preluat de Mediafax.

Întrebat în legătură cu declaraţiile sale privind riscuri de fraudare de către USL a votului la referendum, Băsescu a spus că va accepta rezultatul legal al referendumului: „Doar nu suntem într-o ţară de babuini, cum să nu accepţi rezultatul votului popular? Asta e viaţa (...) Dacă referendumul va fi validat de BEC, nu am ce să comentez; dacă rezultatul comunicat de BEC va fi validat şi de Curtea Constituţională, nu am ce să comentez. Ce vă imaginaţi, că o să iau o puşcă de lemn, să spun «Nu, eu stau aici, pe scaunul ăsta»?".

„Ceea ce nu înseamnă că, spre exemplu, ca să ne înţelegem, nu vreau să fie confuzii, dacă vor fi oameni băgând buletine de vot cu braţul în urne sau cu braţul de buletine ale unor oameni care sunt plecaţi prin străinătate, să meargă să-i înscrie pe liste; sigur că vor fi contestaţii, dar ele vor fi înainte de rezultatul final al BEC-ului. Când BEC-ul a stabilit cifrele, nu le mai poate contesta nimeni", a mai spus Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete