Băsescu: „La regionalizare, Harghita şi Covasna trebuie despărţite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu: Fără bani alocaţi de la buget, Harghita şi Covasna devin cele mai sărace zone din Europa. FOTO Marian Iliescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seară, la Digi 24, că judeţele Harghita şi Covasna nu se pot autosusţine economic chiar dacă există un criteriu etnic.

„Dacă Harghita şi Covasna rămân să trăiască, să se dezvolte din banii care se produc în aceste două judeţe, devin cele mai sărace judeţe din Europa. Harghita şi Covasna au printre cele mai mari alocări de la bugetul de stat“, a precizat Traian Băsescu, citat de Agerpress.

Şeful statului a completat că cele două judeţe cu populaţie preponderent maghiară nu pot susţine proiecte complexe cum sunt cele de infrastructură, iar la procesul de regionalizare, ele vor trebui să treacă în regiuni separate.

Preşedintele Traian Băsescu susţine că situaţia din zonă l-a determinat să nu fie de acord cu o eventuală profilare a unui „Ţinut Secuiesc“ nici atunci când PDL s-a aflat la guvernare împreună cu UDMR.


Băsescu a punctat că a începe cu numirea candidaţior pentru funcţiile de guvernator nu este cea mai bună strategie adoptată de structurile responsabile cu regionalizarea.

Vicepremierul Liviu Dragnea a propus în proiectul de regionalizare cu opt zone,  ca judeţele Harghita şi Covasna să se situeze, împreună, în regiunea Centru, alături de Braşov, Sibiu, Alba şi Mureş. De asemenea, au fost avansate numele fostului ministru al Economiei, Ion Ariton şi al proaspătului membru PNL,  Klaus Iohannis, care ar fi „în cărţi“ pentru guvernarea acestei regiuni.

Reprezentanţii maghiarilor din România au o viziune distinctă faţă de cea a preşedintelui şi pun pe primul plan criteriul etnic, nu pe cel economic.

În contextual revizuirii Constituţiei, ieri au fost depuse amendamentele UDMR care vizează „eliminarea sintagmei de stat naţional“, reglementarea unei „limbi regionale“ şi „proporţionalitatea etnică pe funcţii“.


„Guvernul nostru ne vinde o idee pe care nu ştii dacă şi-o doreşte cu adevărat sau o promovează pentru că nu poate sau vrea să ia taurul de coarne. Adică, în locul curăţirii administraţiei de funcţionari publici şi personal contractual incompetent, dar acoperit cu diplome şi ineficient – a se vedea rata de absorbţie a fondurilor europene, doar ca exemplu – guvernul vine cu alte construcţii politico-administrative, care nu fac decât să complice şi mai mult situaţia unei administraţii aproape fără apărare în faţa politicienilor din ce în ce mai obraznici, incompetenţi, sclavi ai finanţatorilor lor şi mercenarizaţi”, a comentat specialistul în Drept, Marius Văcărelu, pe blogul său de pe adevarul.ro, într-o analiză intitulată: „Regionalizarea nu va reuşi”.
Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”