Băsescu: Ion Lucian ne-a încântat cu farmecul său inegalabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a actorului Ion Lucian, în care subliniază că acesta va rămâne "în amintirea noastră pentru talentul şi dăruirea cu care ne-a împărtăşit pasiunea sa pentru teatru".

"Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a marelui actor Ion Lucian. Maestrul Ion Lucian de-a lungul întregii sale cariere ne-a încântat cu farmecul său inegalabil pe scenă şi în viaţa publică. Îl vom păstra în amintirea noastră pentru talentul şi dăruirea cu care ne-a împărtăşit pasiunea sa pentru teatru. Transmit sincere condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au îndrăgit. Dumnezeu să-l odihnească!", se arată în mesajul şefului statului, remis de Preşedinţie.

Ion Lucian urma să primească, în martie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Capitală, dar ceremonia a fost amânată, din cauza bolii artistului. El a fost internat pe 11 martie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie, iar sâmbătă seară, a trecut în nefiinţă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!