Băsescu: Indiferent de verdictul Curții, viața merge mai departe. Există viață și după referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, vineri seara, la Covasna că se consideră un om optimist, iar "viața merge mai departe" indiferent de verdictul Curții Constituționale.

"Eu sunt optimist de felul meu, aşa că nu ştiu dacă neapărat decizia de marţi mă face optimist sau pesimist. Pentru mine viaţa este altfel. Viaţa nu e o decizie a Curţii Constituţionale şi nu se termină viaţa marţi", a spus președintele suspendat. Întrebat dacă există viaţă după referendum, răspunsul lui Băsescu a fost unul ferm: "da, categoric".

"Acum hai să fim cinstiţi că ne-am încurcat noi în propriile noastre instituţii. Mă uitam aşa, deci avizul de suspendare s-a dat în vreo 15 ore, iar validarea sau invalidarea referendumului durează o lună şi pentru că se trimit hârtii necorelate la CCR. E un soi de joc. Dar oricare va fi decizia Curţii, bucuroşi le-om duce toate, indiferent cum o fi de marţi încolo", a mai declarat Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani