Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European: „Neoficial, subiectul va fi Ucraina. Probabil se vor adopta noi sancţiuni pentru Rusia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, înainte de a pleca la Bruxelles, unde va participa la Summitul Partidului Popular European şi, ulterior, la reuniunea Consiliului European. Băsescu a estimat că subiectul neoficial al reuniunii va fi situaţia din Ucraina şi a anticipat aplicarea de noi sancţiuni pentru Federaţia Rusă.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Teoretic, principalul obiectiv al acestui Consiliu este dedicat adoptării liniilor directoare de coordonare economică în cadrul UE pentru atingerea obiectivelor Agendei UE. Acesta este proiectul teoretic, problematica este economică. Cu siguranţă, însă, principalul subiect va fi legat de Ucraina şi noi estimăm că se va aproba etapa a doua de sancţiuni pentru Federaţia Rusă şi vor fi discuţii legate de etapa a treia, în ce măsură este oportună trecerea la etapa a treia, dacă da, când şi în ce condiţii. Etapa a doua se referă în principal la listarea demnitarilor ruşi, ucraineni şi crimeeni care sunt consideraţi principali actori ai anexării Crimeei de către Federaţia Rusă şi, de asemenea, averile pe care le au în Europa.

Aş reveni pentru a face o scurtă enumerare legată de partea economică a Consiliului. Subiectele din concluzii vor fi legate de continuarea consolidării fiscale la nivelul UE, restabilirea proceselor de creditare a economiilor, şi aici e o discuţie în care nu prea se pot impune condiţii băncilor comerciale, dar subiectul se discută, promovarea competitivităţii, reducerea şomajului şi modernizarea administraţiei publice.

Pentru că înţeleg că Ghiţă fără frică, cu televiziunea lui, ţine să vorbească de legitimitatea prezenţei preşedintelui la Consiliul European, nu pot să-l invit decât să citească Constituţia României pe el şi pe grupul de suporteri ai unor trăsnăi care se spun în România de oameni politici importanţi. Dosarul de Bruxelles nu s-a întocmit automat, există un mecanism, cu sau fără voia premierului. Nu ştiu ce-l sperie pe premier. Există o instituţie integratoare, care se numeşte Ministerul de Externe, care în funcţie de tematici preia problemele şi ajung în dosarul preşedintelui. Deci punctul de vedere al Guvernului se află în acest dosar. Nu am obligaţia să-mi însuşesc toate punctele de vedere, ci le corelez sau le adaptez, lucru pe care îl face fiecare dintre colegii mei.

Preşedintele Băsescu şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, au susţinut miercuri o declaraţie comună de presă, în care au vorbit despre ameninţările la adresa securităţii Republicii Moldova.

„România trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de securitate pentru Republica Moldova plecând de la realitatea din Transnistria“, a spus Băsescu.

Pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului European figurează teme din sectorul industrial, energetic, dar şi dezbateri pe plan extern. Deşi, oficial, nu se face referire la situaţia din Ucraina, proiectul ordinii de zi precizează că, „în lumina evenimentelor, este posibilă discutarea altor chestiuni specifice de politică externă de către Consiliul European“. 

Citeşte şi:

Băsescu, după întâlnirea cu omologul moldovean: Susţin integrarea rapidă a Republicii Moldova în UE. Anexarea Crimeei este doar un episod

Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat pe omologului său moldovean, Nicolae Timofti, că România susţine integrarea rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Crin Antonescu: PNL cere consultări referitoare la situaţia din Crimeea. Declaraţiile lui Putin, foarte grave

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a susţinut o scurtă declaraţie de presă în care a subliniat că principalul adversar al formaţiunii pe care o conduce este PSD. Totodată, el a cerut consultări privitoare la chestiunile de politică externă, discuţii organizate între principalele partide parlamentare, premier şi preşedinte, pentru ca România să poată securiza parcursul european al Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?