Băsescu: „În lumea politică se vorbeşte de o nouă lege a salarizării. Avem o astfel de lege, dar nu e pusă în practică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Tudor Iovu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale că există în România o lege a salarizării, dar nu este pusă în practică.

„Aş face o observaţie legată de legea salarizării. În lumea politică se vorbeşte despre o nouă lege a salarizării, dar noi avem o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare şi care a fost lucrată timp de doi ani cu Banca Mondială“, a spus Băsescu.

Vineri, premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte o nouă lege a salarizării, bazată pe criterii de performanţă, astfel încât să fie reduse diferenţele mari dintre venituri, afirmând totodată că legea Guvernului Boc,  „pe lângă faptul că a fost o prostie, nu s-a prea aplicat“.

„Principiile de la care pornim sunt cele ale unei mai mari flexibilităţi şi ale unui sistem care să recompenseze angajaţii din sistemul public şi pe bază de criterii de performanţă“, a explicat premierul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție