Băsescu, despre situaţia din Ucraina: România nu e gata să intre în război cu Rusia, dar nici Armata nu stă să aştepte primăvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a comentat, miercuri, situaţia din Ucraina şi a subliniat că România nu riscă să intre într-un conflict cu Federaţia Rusă, dar a precizat că Armata Română este pregătită pentru orice situaţie.

„Nu există riscul unui conflict cu Federaţia Rusă. România nu e o ţară gata de război, nici nu vom ridica gradul de alertă. Nu există acest risc din multe motive : suntem stat suveran, independent, membru al UE, membru NATO. Asta nu înseamnă că evenimentele din Crimeea, dar şi cele din Transnistria, unde gradul de alertă a fost ridicat la nivel maxim, nu înseamnă că Armata Română stă şi aşteaptă primăvara. Işi face toate programele ei de instruire, toate aplicaţiile, aşa cum au fost planificate“, a arătat preşedintele.

De asemenea, el a precizat că „lucrurile se desfăşoară normal, dar cu precauţie“.

„Am pus la dispoziţie spaţiul aerian al României pentru avioanele de supraveghere ale NATO. România efectuează, în perioada 17-21 martie, zboruri deasupra teritoriului Ucrainei. Astăzi am autorizat prezenţa unei fregate franceze în apele teritoriale româneşti. Lucrurile se desfăşoară normal, dar cu precauţie. Însă, dacă azi nu există niciun pericol, ceea ce spuneam despre conflictele îngheţate prezintă un risc de instabilitate regională“, a mai spus el.

Preşedintele a citit şi o declaraţie care exprima poziţia României în situaţia din Ucraina şi în care sublinia că ţara noastră consideră ilegitimă iniţiativa Parlamentului din Crimeea de a adopta o Declaraţie de Independenţă faţă de Ucraina.

  Totodată, el a arătat că România doreşte să facă parte dintr-un format de negociere privind situaţia din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online