Băsescu, despre referendumul lui Iohannis: A făcut aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu, candidatul PMP la alegerile europarlamentare, a vorbit într-un interviu la Hotnews despre referendumul pe Justiţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi a sesizat că acesta din urmă face aceeaşi greşeală „pe care am făcut-o eu. A pus întrebări care necesită modificarea Constituţiei”.

„Preşedintele avea dreptul la organizare, numai că eu aş fi privit de zece ori la efecte. În varianta reuşitei, adică a validării, nu se întâmplă nimic. A făcut aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu, a pus întrebări care necesită ambele modificarea Constituţiei, ceea ce nu va duce la niciun rezultat. Va fi însă o victorie politică a preşedintelui dacă se validează”, a explicat Traian Băsescu pentru Hotnews.

Fostul lider de la Cotroceni i-a îndemnat apoi pe oameni să meargă la referendum, chiar dacă nu înţeleg a doua întrebare, şi atrage atenţia că există un risc „enorm” să nu se îndeplinească cvorumul necesar.

„Îndemn toţi oamenii să meargă la referendum să voteze, chiar dacă nu înţeleg a doua întrebare

Riscul e enorm dacă nu se validează. PSD-ALDE vor zice - iată, poporul nu e cu tine. Vă imaginaţi care este song-ul PSD-ALDE dacă nu se validează referendumul? Un eventual eşec al referendumului va fi o înfrângere foarte grea pentru preşedinte. (...) Va face ca puterea să facă exact ce a cerut Iohannis să nu se facă. Îi slăbeşte şi autoritatea să mai susţină independenţa justiţiei. Trebuia căutată o zonă în care dacă pierzi, să nu pierzi de tot”, a mai subliniat Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile