Băsescu, despre Elena Udrea: Ce să îi fac, dacă e blondă şi atrage atenţia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit duminică, la Pro TV, despre viitorul său politic, pe care îl vede legat de soarta Partidului Mişcarea Populară. În ce priveşte liderii PMP, preşedintele a admis că Elena Udrea este mai vizibilă decât actualul preşedinte al formaţiunii, Eugen Tomac.

„Îmi pun mari speranţe în creşterea PMP, dar vreau să cred că va fi un partid care se va uita spre viitor, va prelua lucrurile bune care s-au făcut şi le va continua“, a declarat preşedintele Băsescu.

În ce priveşte noua formaţiune, Traian Băsescu a admis că Elena Udrea se bucură de o mai mare atenţie din partea electoratului decât Eugen Tomac, actualul preşedinte PMP.

“Ce să-i fac, dacă e blondă şi atrage atenţia?”, a glumit Băsescu şi a adăugat că, în opinia sa, nu s-a înşelat în privinţa ei, nici în ce îl priveşte pe Emil Boc, atunci când le-a „intuit calităţile de politician“.

Citeşte şi:

Traian Băsescu, mesaj pentru Vladimir Putin: Nu faceţi niciun joc pe teritoriul Republicii Moldova!

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, duminică, la Pro TV, despre situaţia din Ucraina, despre destrămarea USL, dar şi despre viitorul său politic. În ce priveşte raporturile cu preşedintele Vladimir Putin, Băsescu l-a atenţionat pe omologul său rus să nu implice Republica Moldova într-un "joc" politic.

Băsescu, întrebat dacă şi-a dus nepoţica la Cotroceni: Nu poţi să aduci pe unul cu mintea lui Crin

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, răspunzând unei întrebări, că încă nu şi-a dus nepoţica, în vârstă de şase luni, la Cotroceni şi a adăugat, râzând: "Aştept să se mai maturizeze, nu poţi să aduci pe unul cu mintea lui Crin la Cotroceni".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie