Băsescu: Daniel Barbu are un handicap sufletesc. Trebuie să plece de la minister!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul B1 TV, că Daniel Barbu ar trebui să demisioneze din fruntea Ministerului Culturii, pentru că „are un handicap sufletesc“.

„Unui om care spune aşa ceva nu poţi să îi pretinzi să-şi dea demisia. Premierul trebuia să-l demită imediat. Are un handicap sufletesc. Ştiţi cât e de grav, pentru că noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau bebeluşilor în spitale în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie“, a spus Traian Băsescu referitor la declaraţiile făcute de ministrul Culturii, Daniel Barbu, care a criticat bugetul acordat Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA.

În opinia preşedintelui, premierul Victor Ponta ar fi trebuit să anunţe încă de la Johannesburg destituirea lui Barbu, iar faptul că nu a făcut-o denotă “iresponsabilitate”.

„Or, să spui aşa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt. Premierul trebuia să-i anunţe destituirea de la Johannesburg. Nu a făcut-o. E o iresponsabilitate. Trebuie să plece Barbu imediat!“, a încheiat preşedintele.

În cursul zilei de miercuri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a recţionat şi el la declaraţiile făcute de Barbu şi a afirmat că acestea  sunt "de natură să genereze demisia". Întrebat dacă este de părere că Barbu va demisiona, Antonescu a răspuns afirmativ.

Ulterior, surse din PNL au declarat că favoriţii pentru înlocuirea lui Daniel Barbu în fruntea Ministerului Culturii sunt preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, dar şi liberalul Vlad Nistor.

Contactaţi de "Adevărul", cei doi au evitat să exprime o poziţie clară. În timp ce Ştirbu a subliniat că Barbu este încă ministru, Nistor a declarat că ar fi încântat să i se propună postul de la minister şi ar accepta oferta.

Materiale pe aceeaşi temă:

Cine sunt liberalii care ar putea prelua postul lui Barbu. Ştirbu: „Şi-a dat Daniel demisia? “; Nistor: „Aş accepta“

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat astăzi declaraţiile ministrului Culturii, Daniel Barbu, referitoare la bugetul alocat Programului Naţional de Prevenire şi Control pentru HIV/SIDA şi a subliniat că afirmaţiile sale „sunt de natură să genereze demisia“. Deşi Barbu nu a anunţat că renunţă la portofoliu, liberalii au deja o serie de propuneri.

Pacienţii cu HIV/SIDA sunt jigniţi de declaraţiile făcute luni de ministrul Culturii, Daniel Barbu

Pacienţii cu HIV/SIDA care primesc tratament prin intermediul programului naţional se declară jigniţi de afirmaţiile ministrului Daniel Barbu, potrivit căuria banii alocaţi programelor anti-HIV reprezintă jumătate din bugetul programelor alocat Ministerului Culturii.

UPDATE Barbu, indignat de suma alocată pentru HIV: „Nu suntem în Africa. Puteam face Festivalul Shakespeare“. Reacţia CNCD

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, crede că Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, scrie „Gazeta de Sud“. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu aceste declaraţii ale ministrului Daniel Barbu.

Daniel Barbu, nu-ţi crapă obrazul de ruşine când te priveşti în oglindă?

De când te-a uns partidul ministru al Culturii n-ai avut o singură iniţiativă care să vină în sprijinul Culturii, a instituţiilor culturale, a creatorilor. Ai asistat mut şi orb la toate mutilările la care au fost supuse puţinele fonduri destinate Culturii de un guvern mincinos, corupt şi incompetent.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi