Băsescu: Avem un singur adversar, USL. Chiar dacă se hârjonesc, PNL şi PSD sunt într-o bună colaborare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a afirmat, sâmbătă, la Buzău, că partidul său are un singur adversar la alegerile din 2016, anume USL, în condiţiile în care liberalii şi social-democraţi „şi-au împărţit ţara“.

La lansarea candidaţilor Mişcării Populare pentru alegerile locale din judeţul Buzău, Traian Băsescu le-a spus celor aproximativ 300 de membri de partid adunaţi în sala mare a Consiliului Judeţean Buzău că MP are un sigur adversar la alegerile din acest an, acesta fiind practic USL.

Fostul preşedinte al României le-a spus colegilor săi de partid că Mişcarea Populară are o şansă unică să profite de faptul că partidele care s-au aflat la putere s-au erodat.

„Eu nu spun ca partidele actuale care sunt acum la putere nu şi-au făcut treaba lor. Au băgat ţara în UE,  în NATO, dar au şi dus corupţia la nivel de politică de stat. În opinia mea, aceste partide şi-au terminat mandatul pentru România şi nu mai pot recupera necesarul de credibilitate. MP poate profita de erodarea acestor partide şi să spună ca e altceva. De fapt eu nu consider că avem doi adversari politici PSD şi PNL. Noi avem un singur adversar politic: USL, pentru că cele doua partide, chiar dacă se hârjonesc, sunt într-o bună colaborare. Ei au convenit să se voteze alegerile într-un singur tur şi apoi liberalii, ca să fie o pată de culoare, au spus că vor alegeri în două tururi. Nu este adevărat.  Ei şi-au împărţit ţara şi au convenit la alegeri într-un singur tur. Avem un singur adversar PSD-PNL, sau cum spuneau unii „aceeaşi mizerie” şi trebuie să vrem să ii batem”,   a spus Traian Basescu în discursul său din faţa membrilor MP Buzău.

Traian Băsescu a venit la Buzău pentru a participa la lansarea celor 41 de candidaţi pentru funcţia de primar pe care MP Buzău i-a desemnat deocamdată pentru alegerile din 6 iunie. După ce a ascultat prezentările a patru candidaţi în frunte cu cel pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, Ion Marin, fostul preşedinte a luat cuvântul pentru a-i îmbărbăta pe membrii de partid înaintea campaniei electorale.

Băsescu le-a spus celor prezenţi că MP trebuie să îşi propună să iasă pe primul loc în lupta electorală pentru că doar aşa are şanse să câştige cât mai multe voturi.

„Nu mi-a plăcut că am auzit că ne dorim să fim a doua forţă politică. Trebuie să ne dorim să fim primii. Eu aşa am făcut. De obţinut, o să vedem noi ce obţinem, dar de propus trebuie să ne propunem primul loc, pentru că dacă ne dorim locul 2, fiţi siguri că nu o să  luăm mai mult. Nu vreau să credeţi că sunt nerealist, dar toate competiţiile sunt o problemă de moral. Ai moral de învingător, ai şanse să învingi. Dacă nu ai moral de învingător, nici nu o să poţi să învingi”, le-a spus Traian Băsescu membrilor de partid.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid