Băsescu, atac dur la guvernarea PSD: Dragnea este un analfabet economic. S-a întrecut orice măsură a incompetenţei, 2018 va fi anul prăbuşirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Basescu FOTO Mediafax

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, preşedintele PMP, Traian Băsescu, i-a criticat în termeni duri pe liderii coaliţiei de guvernare. Dacă despre Liviu Dragnea a spus că este un „analfabet economic”, care impune Guvernului măsuri economice care vor duce la prăbuşirea ţării, pe Tăriceanu îl îndeamnă să-şi mute motocicletele pe lună, dacă tot nu a sesizat creşterea preţului la carburanţi. De critici nu a scăpat nici Cabinetul.

„Am făcut o comparaţie cu promisiunile din programul de guvernare condus de un analfabet economic care este Dragnea şi care continuă să considere Guvernul ca un guvern al PSD şi nu al Romaniei şi obligă, din punct de vedere, acţiuni iresponsabile. (...) Vă rog sa controlaţi declaraţiile mele din 2015 în care spuneam ca în 2017-2018, cu promisiunile pe care le fac, vor duce ţara în dificultate”, a declarat fostul preşedinte al României, Traian Băsescu la conferinţa de presă.

Mai mult, senatorul PMP face şi o comparaţie a ceea ce a promis PSD în campania electorală şi ceea ce a realizat, aratând că nu s-a întâmplat nimic din ceea ce era prevăzut în programul de guvernare, ba chiar au apărut măsuri care nu erau specificate în program.

„Privim şi la contrastul dintre promisiuni, program, minciuna electorală uriasa a acestui analfabet economic care e Dragnea şi realităţile momentului. Vă dau exemple. În programul de guvernare veţi găsi impozit zero pe veniturile medicilor. Nu s-a întamplat şi nu se va întampla. în programul de guvernare veţi găsi zero impozit pe dividende. Nu s-a întamplat şi nu se va întampla. Mai mult, au trecut la a culege cu anticipaţie dividendele din companiile care sunt pe profit”, a adăugat parlamentarul PMP.

„Dragnea să îşi ia casa să şi-o ducă pe Luna şi Tăriceanu şi motocicletele”

Liderul PMP îi acuză pe şefii partidelor din coaliţia de guvernare că în schimbul promisiunilor din campania elecatorală au reintrodus supraaciza la carburanţi,  care a dus la scumpirea preţului la pompă, cu toate că cei doi declară nu văd această scumpire.

„Ce avem în schimbul promisiunilor?Avem reintrodusă acciza la combustibil. Bieţii Tăriceanu, Dragnea şi alti demnitari nu au văzut creşterile la pompă. Cred ca au domiciliul în spaţiu. Dragnea să îşi ia casa să şi-o ducă pe Luna şi Tăriceanu şi motocicletele”, i-a ironizat preşedintele PMP pe Dragnea şi Tăriceanu.

2018 va fi un an al prăbuşirii

De criticile fostului preşedinte nu a scăpat nici Guvernul condus de Mihai Tudose, căruia îi recomandă să pună stop măsurilor economice propuse de liderul PSD, care aduc România într-o situaţia dificilă, iar dacă nu face acest lucru, să-şi dea demisia.

„S-a întrecut orice măsură a incompetenţei şi inconştienţei, iar 2018 va fi un an al prăbuşirii. Premierul trebuie să îi spună lui Dragnea: Stop joc. Ducem România într-o situaţie dificilă”. Ori o face, ori îşi dă demisia, pentru că responsabilitatea nu e a lui Dragnea", a conchis fostul preşedinte la conferinţa de presă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete