Băsescu: Apud Tobă are un mare avantaj: este protejatul Generalului Doctor (Secret) Florian Coldea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine, într-o postare pe Facebook, că ministrul de Interne, Petre Tobă, acuzat de plagiat, este protejatul lui Florian Coldea, adjunctul directorului SRI.

"Apud Tobă, Ministrul Afacerilor Interne, a fost declarat de Universitatea Naţională de Apărare Carol I ca fiind «NEPLAGIATOR». Penibilă mistificare, mai ales că în lucrarea lui de doctorat plagiatul este cel puţin la fel de rudimentar şi evident precum în lucrările de doctorat ale iluştrilor “oameni de ştiinţă” Victor Viorel Ponta şi Gabriel Oprea. Şi totuşi Apud Tobă are un mare avantaj: este protejatul Generalului Doctor (Secret) Florian Coldea de la SRI drept pentru care Academia Militară a depus armele şi l-a declarat pe plagiator ca fiind «om de ştiinţă0»", a scris Băsescu pe Facebook.

"Testul adevărului pentru Ministerul Educaţiei Naţionale va fi un verdict corect al CNATDCU. Nu ştiu dacă cei trei oameni de ştiinţă din CNATDCU care vor analiza lucrarea lui Apud Tobă sunt controlaţi de Doctorul (Secret) Florian Coldea, sau de membrii Academiei (Fantomă) de Ştiinţe ale Securitate Naţională, foştii miniştri ai educaţiei Sorin Câmpeanu, Adrian Curaj şi Remus Pricopie, sau poate de «ilustrisimul» Academician (tot fantomă) Vasile Dâncu. Dar în condiţiile în care plagiatul lui Apud Tobă va fi muşamalizat de CNATDCU, sper ca Domnul Ministru Mircea Dumitru să nu rămână coleg de cabinet cu Apud Tobă şi cu Premierul Dacian Cioloş care tolerează un impostor în cabinetul său.Mai mult, decizia CNATDCU ne va arăta dacă Ministerul Educaţiei Naţionale are resurse şi voinţa de a eradica acest cancer al doctorilor fără operă, făcuţi “oameni de ştiinţă” la apelul bocancilor", a adăugat acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă