Băsescu a promulgat legea pentru înfiinţarea ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO: Arhiva Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legea pentru înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.


Şeful statului a precizat, în conferinţa de presă susţinută la Craiova, unde a vizitat fabrica Ford, că va promulga legea după întoarcerea la Bucureşti.

El a menţionat că legea a fost retrimisă o dată Parlamentului pentru reexaminare. "Nu mai pot să o întorc o dată, sunt obligat prin Constituţie să o promulg", a menţionat el.
 
"O voi promulga azi", a spus Traian Băsescu.
 
Candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul ASF vor fi audiaţi marţi după-amiază în comisiile de buget din Parlament, urmând ca miercuri plenul celor două Camere să-i învestească în funcţie.

Deputatul PNL Dan Radu Ruşanu este susţinut pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Surse din USL au declarat, pentru MEDIAFAX, că Daniel Dăianu ar urma să ocupe poziţia de prim-vicepreşedinte al ASF.
 
De asemenea, Marian Sârbu, Daniel Tudor şi Mircea Ursache vor fi vicepreşedinţi ai ASF, responsabili de domeniile care reveneau Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi, respectiv, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești