Barna: USR cere demisia lui Carmen Dan şi a şefului Jandarmeriei. Au transformat Jandarmeria Română în braţul armat al lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul USR, Dan Barna, cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şi şefului Jandarmeriei. Foto: Mediafax.

Preşedintele USR, Dan Barna, le-a solicitat, joi, demisia din funcţii ministrului de Interne, Carmen Dan, şi şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, acuzându-i că au transformat Jandarmeria în „braţul armat al lui Liviu Dragnea”. Barna a declarat totodată că „este inadmisibil ca într-un stat european Jandarmeria să se comporte ca înainte de anii 1990 şi să fie un instrument aflat la comandă politică”.

„USR cere ferm şi explicit demisia doamnei Carmen Dan, ministrul de Interne, şi a şefului Jandarmeriei Române, domnul Sebastian Cucoş, pentru că cei doi au transformat de ieri Jandarmeria Română în braţul armat al lui Liviu Dragnea. Este inadmisibil pentru un stat european ca Jandarmeria să se comporte ca înainte de anii ‘90 şi să devină un instrument care acţionează la comanda unui partid politic. Ieri (miercuri – n.r.), după plenul Parlamentului, doamna Carmen Dan a precizat că protestatarii ar trebui băgaţi în dubă şi doar la câteva ore, în cadrul unui protest paşnic, oamenii au început să fie băgaţi în dubă precum într-un stat dictatorial”, a spus Dan Barna, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, membrul USR Anton Cupcea, care strângea semnături în Piaţa Victoriei pentru iniţiativa “Fără penali în funcţii publice”, a povestit că a fost târât într-o dubă a Jandarmeriei şi eliberat după ce forţele de ordine l-au legitimat şi l-au anunţat că va primi acasă o amendă.

„Ieri, în timpul mitingului din Piaţa Victoriei, jandarmii au avut o atitudine foarte ostilă încă de la început şi fără niciun rost. La un moment dat l-au săltat pe un tip din mulţime pentru că îi spusese unui jandarm «Căpitanul amendă», au venit înspre mine, eu nu am plecat de acolo, şi în momentul acela mi-au sărit doi jandarmi în cap, m-au târât pe jos câţiva metri, după aia mi-au pus mâinile la spate şi m-au aruncat într-o dubă. După cinci secunde mi-au zis să mă dau jos din dubă. M-au percheziţionat, n-au găsit nimic, mi-au luat datele din buletin, mi-au zis că pot să plec şi o să primesc o amendă acasă, habar nu am pentru ce, de ce, ce s-a întâmplat”, a explicat Cupcea.

„Încă nu i-au luat pe ăştia de aici?”, a spus ministrul de Interne, Carmen Dan, miercuri, la ieşirea din plenul Parlamentului, unde câţiva cetăţeni protestau împotriva actualei majorităţi parlamentare.

Peste 4.000 de oameni au protestat miercuri timp de aproximativ cinci ore, în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. În timpul protestelor, au avut loc altercaţii între manifestanţi şi jandarmi, opt persoane fiind ridicate de forţele de ordine şi duse la Poliţie. Manifestaţia a degenerat după ora 21.00, după ce mai mulţi protestatari au vrut să se aşeze pe carosabil pe bulevardul Aviatorilor, care este închis circulaţiei rutiere, şi au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate