Barna anunţă că USR PLUS va vota împotriva moţiunii de cenzură, după ce Orban a afirmat că nu vor exista voturi din partea parlementarilor coaliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu, Ludovic, Orban Dan Barna FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Dan Barna a precizat, luni, că parlamentarii USR PLUS vor fi prezenţi în plenul reunit de marţi şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîţu. Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a anunţat, marţea trecută, că atât la nivelul partidului, precum şi al coaliţiei de guvernare, a fost luată decizia ca parlamentarii să fie prezenţi, dar să nu voteze.

„Parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moţiunii de cenzură. Vom vota împotriva moţiunii de cenzură. Nu e niciun de echivoc aici. Vom fi prezenţi, vom participa fără niciun fel de problemă”, a declarat Dan Barna, la finalul şedinţei de luni a Biroului Naţional al partidului.

Camera Deputaţilor şi Senatul dezbate şi votează, în plenul reunit de marţi, începând cu ora 14.00, moţiunea de cenzură a PSD la adresa Guvernului.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că parlamentarii din coaliţie vor fi prezenţi la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota, precizând că are „totala convingere" că aşa vor sta lucrurile.

„La nivelul coaliţiei şi în partid am luat decizia, la moţiunea de cenzură, să fim prezenţi şi să nu votăm, astfel încât să arătăm lipsa de majoritate şi gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a afirmat Ludovic Orban, marţea trecută la Parlament, după o şedinţă a Biroului Executiv al PNL.

Premierul Florin Cîţu este convins că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă să treacă . El a precizat că nu se aşteaptă ca vreun parlametar al coaliţiei să voteze moţiunea de cenzură, cu atât mai puţin dintre colegii săi de partid. „În momentul în care votezi cu PSD sau cu AUR nu mai eşti membru PNL”, a adăugat Cîţu. 

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că parlamentarii PSD, cu excepţia unuia care suferă de o boală incurabilă, vor fi prezenţi la votul moţiunii de cenzură marţi, el arătând că demersul PSD va fi susţinut şi de deputaţi şi senatori din afara partidului. „Este posibil ca marţi să treacă această moţiune de cenzură”, susţine liderul social-democrat.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete