Avocatul deputatului Ion Stan, către jurnalişti: „Vreţi sânge? O să aveţi sânge suficient! “

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Ion Stan a venit, joi, la Comisia juridică a Camerei, întrunită pentru a elabora raportul privind cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, acesta din urmă spunându-le jurnaliştilor: "Vreţi sânge? O să aveţi sânge suficient!".

Ion Stan a venit, joi, la şedinţa Comisiei juridice, el evitând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Stan a venit însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman.

Doru Viorel Ursu s-a adresat jurnaliştilor spunând: "Vreţi sânge? O să aveţi sânge suficient!".

Stan şi Ursu au intrat în sala de şedinţe a Comisiei, unde presa nu are acces, lucrările şi deliberarera făcându-se cu uşile închise.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat Comisia juridică în legătură cu cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, stabilind că aceasta are termen până pe 1 decembrie să elaboreze raportul.

Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete