Avocat, fost membru CSM: Juridic, Congresul PNL este un eveniment la care pot participa maximum 200 de persoane, toate vaccinate, dacă se depăşeşte pragul de infectare de 3 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla PNL FOTO PNL

Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), susţine, într-o postare pe Facebook, că viitorul Congres al PNL, programat peste o săptămână la Romexpo, este „un eveniment privat în spaţiu închis la care pot participa doar maximum 200 de persoane şi asta doar dacă toţi au certificat verde” în situaţia în care Capitala va înregistra un indice de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la 1000 de locuitori.

„Dacă până pe 25.09 Bucureştiul depăşeşte incidenţa de 3/mie, Congresul PNL, la care sunt aşteptaţi 5000 de delegaţi, nu va putea avea loc nicăieri, nici în spaţiu închis nici pe stadion” scrie Toni Neacşu pe Facebook, făcând referire la Hotărârea de Guvern adoptată vineri, care reglementează folosirea certificatului verde în localităţile nu rată de infectare cuprinsă între 3 şi 6 la o mie de locuitori.

El susţine că, într-o astfel de situaţie, la eveniment pot avea acces cel mult o mie de persoane. 

„Juridic, el este un eveniment privat în spaţiu închis (Romexpo) la care pot participa doar maximum 200 de persoane şi asta doar dacă toţi au certificat verde. Dacă îl vor considera conferinţă în spaţiu închis, pot fi maximum 150 de participanţi, iar dacă îl vor considera  alt eveniment cultural în spaţiu deschis, (să zicem pe stadion) pot participa maxim 1000 de persoane cu certificat verde. Ca atare, credeţi că vom depăşi până pe 25.09, ora 24.00, rată de incidenţa de 3/mie??”, mai scrie fostul membru al CSM pe reţeaua socială.

Toni Necşu arată , în aceeaşi postare, că alegerile interne nu pot avea loc în format online decât după ce instanţa de judecată aprobă modificarea Statutului PNL.

„Congresul PNL nu se poate desfăşura online pentru că statul (statutul – n.r.) partidului prevede votul secret în adunare cu prezenţa fizică iar orice modificare la statut, pe care o poate face doar chiar Congresul PNL, pentru a produce efecte juridice trebuie încuviinţată în prealabil de Tribunalul Bucureşti. În cel mai negru scenariu posibil ţara va fi paralizată prin organizarea a 2 congrese PNL, unul de modificare a statutului în 25.09 şi unul online pentru alegerea preşedintelui, organizat undeva după cel puţin încă o luna de la acesta”, mai arată specialistul în Drept.

Subprefectul municipiului Bucureşti, Antonela Ghiţă, care a preluat atribuţiile de prefect, afirmă că, având în vedere condiţiile existente sâmbătă, când indicele de infectare în Capitală este de 2,33 la o mie de locuitori, Congresul PNL s-ar putea desfăşura cu peste 2500 de persoane doar dacă toţi participanţii ar fi vaccinaţi cu mai mult de 10 zile înaintea evenimentului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent