Aurescu, întâlnire cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova. Situaţia de securitate din Transnistria şi aderarea ţării vecine la UE, în discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oleg Serebrian (stânga) şi Bogdan Aurescu. FOTO: MAE

Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, l-a primit marţi pe viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, aflat în vizită în România. Cei doi oficiali au discutat despre evoluţiile de securitate din Transnistria, dar şi despre aderarea Republicii Moldova la UE.

Ministrul Bogdan Aurescu şi-a exprimat aprecierea pentru „modalitatea echilibrată şi responsabilă în care autorităţile de la Chişinău s-au raportat la incidentele cu potenţial destabilizator înregistrate în regiunea transnistreană şi a încurajat menţinerea acestei linii”.

„Referitor la procesul de reglementare a dosarului transnistrean, ministrul Bogdan Aurescu a punctat poziţia principială a României privind susţinerea unei reglementări cuprinzătoare, paşnice şi durabile, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional şi fără afectarea viitorului său proeuropean”, se arată într-un comunicat al MAE.

Şeful diplomaţiei române i-a transmis lui Oleg Serebrian sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, cu accent pe obţinerea statutului de stat candidat la UE. Ministrul Aurescu a punctat şi cooperarea dintre cele două state, precizând că, „dincolo de măsurile în plan bilateral de asistenţă financiară şi tehnică întreprinse de ţara noastră, România sprijină în mod prioritar extinderea asistenţei macrofinanciare a UE în beneficiul Republicii Moldova, acordarea de sprijin în actualul context al crizei refugiaţilor, precum şi în domeniul consolidării securităţii energetice a Republicii Moldova”.

„De asemenea, a subliniat importanţa demarării cât mai rapide a procesului de operaţionalizare a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro acordat de ţara noastră Republicii Moldova, prin implementarea unor proiecte concrete în beneficiul cetăţenilor R. Moldova. În acest context, a evidenţiat importanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, un instrument fără precedent de susţinere multidimensională din partea comunităţii internaţionale pentru Republica Moldova, care a fost lansat la conferinţa ministerială de la Berlin, la 5 mai 2022, ca iniţiativă a miniştrilor afacerilor externe ai României, Germaniei şi Franţei”, mai arată sursa citată.

La rândul său, vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova Oleg Serebrian „a mulţumit României pentru sprijinul constant, multidimensional, acordat Republicii Moldova şi a prezentat ultimele evoluţii înregistrate în dosarul transnistrean, inclusiv stadiul dialogului la nivel tehnic desfăşurat între autorităţile de la Chişinău şi autorităţile de facto de la Tiraspol”. Oficialul din Republica Moldova a menţionat, totodată, angajamentul ferm al autorităţilor de la Chişinău pentru avansarea parcursului european al R. Moldova.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent