Augustin Zegrean: Guvernul nu poate modifica o lege aflată deja în dezbatere în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Zegrean, fost judecător al CCR. FOTO Mediafax

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat faptul că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe Codurile penale ar înseamna un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, pentru că din moment ce Parlamentul a început dezbaterea pe un act normativ, acest for ar trebui să ia şi deciziile finale.

Augustin Zegrean invocă Decizia 1431/2010, cea care a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe legea educaţiei.

„Acea decizie arată că un proiect de lege aflat în procedură parlamentară nu mai poate fi preluat de Guvern şi transformat în Ordonanţă de Urgenţă. Unica autoritate legislativă a ţării este totuşi Parlamentul. Guvernul poate emite ordonanţe numai în situaţii extraordinare, când reglementarea nu poate fi amânată, este foarte urgentă. Nu poţi să spui că modifici un articol din codul penal, să zicem definiţia pe abuz în serviciu, pentru că e o problemă atât de urgentă încât să justifice adoptarea unei Ordonanţe", a explicat Zegrean pentru Hotnews.ro

Mai mult, Augustin Zegrean spune că în Codul de Procedură Penală nu pot fi modificate unele articole, iar altele nu, pentru că instituţiile sunt legate între ele. 

„Nu poţi să modifici unele articole, iar pe altele să nu le modifici pentru că nu se mai poate aplica Codul în situaţia asta. Nu există niciun argument care să justifice Ordonanţă, este doar voinţa lor".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort