Asociaţia „Cuţu, Cuţu“ îi răspunde lui Băsescu: „Nu am avut sterilizare niciodată, e un proiect de lege care zace în Parlament“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO presidency.ro

Reprezentanţii Asociaţiei „Cuţu, Cuţu“ au reacţionat în faţa declaraţiilor făcute, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, afirmând că legea sterilizării nu există şi este „extrem de regretabil că o asemenea eroare şi dezinformare vine de la cel mai înalt nivel“.

„Noi nu am avut sterilizare niciodată. Preşedintele statului a declarat pe 3 septembrie 2013 că metoda sterilizării este o soluţie pe termen lung, care din 2004 s-a dovedit că nu dă rezultate. Este extrem de regretabil că o asemenea eroare şi dezinformare vine de la cel mai înalt nivel“, susţin reprezentanţii asociaţiei, într-un comunicat de presă.

Totodată, aceştia afirmă că, în Parlament, există numai un proiect de lege privind sterilizarea.

„Cum poate da eşec o metodă care nu s-a aplicat? Asta este uluitor“, se mai spune în comunicat, adăugându-se că „primăriile nu sunt obligate să sterilizeze câinii“, prin urmare aceştia se înmulţesc. Metoda sterilizării, se specifică în comunicat, este utilizată doar în Bucureşti şi în alte 10 localităţi din ţară.

Totodată, asociaţia face un apel pentru votarea legii sterilizării, „fără de care nu scăpăm de câinii de pe stradă“.

„Cerem de urgenţă, cum am făcut de mii de ori, votarea legii sterilizării, fără de care nu scăpăm de câinii de pe stradă“, se arată în finalul comunicatului.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului