Ascensiunea lui Georgescu „nu e întâmplătoare”. Gelu Duminică: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sociologul Gelu Duminică a făcut o analiză a rezultatelor alegerilor prezidențiale, potrivit cărora candidatul independent Călin Georgescu a ajuns în turul doi în cursa pentru Cotroceni. „În lipsa unor politicieni care se poartă ca niște lideri (unificatori), oamenii vor caută salvatori”, spune sociologul.

Sociologul Gelu Duminică FOTO: FB

Potrivit sociologului, nu poporul „e de vină”, ci „liderii care și-au bătut joc de el”.

„De mult prea mulți ani, <partidele democratice> s-au îndepărtat de agenda cetățeanului simplu care s-a simțit din ce în ce mai abandonat. Zilele trecute atrăgeam atenția asupra discursului strident pe care susținătorii îl foloseau pentru a-i pune în cea mai buna imagine (chipurile) pe ai lor candidați. Am atras atenția că acest ton, dublat de imaginea de 2 lei a politicianului român, nu ajută cu nimic, ba chiar din contră. Și că îndepărtează parte din electorat. Am fost înjurat și jignit chiar de cei care se consideră <apărători ai democrației>. Că am și eu dreptatea mea, se vede în cifrele actuale”, susține Gelu Duminică, într-o postare pe Facebook.

Ascensiunea lui Călin Georgescu „nu e întâmplătoare”, crede sociologul.

„ În lipsa unor <politicieni"> care se poartă ca niște lideri (unificatori), oamenii vor caută <salvatori>. Lehamitea față de clasa politică actuală e foarte mare și modul ăsta agresiv de a face politică nu (mai) ajută pe nimeni. Și nici marota <X e singura soluție>, pentru că oamenii vor găsi o alta. Care nu e X. E nevoie de mult mai mult echilibru, generat de o înțelegere profundă a României reale și diverse. Și de oameni noi în politică. De nu vom face asta repede, lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”, a concluzionat Gelu Duminică.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă