Ascensiunea lui Georgescu „nu e întâmplătoare”. Gelu Duminică: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
0Sociologul Gelu Duminică a făcut o analiză a rezultatelor alegerilor prezidențiale, potrivit cărora candidatul independent Călin Georgescu a ajuns în turul doi în cursa pentru Cotroceni. „În lipsa unor politicieni care se poartă ca niște lideri (unificatori), oamenii vor caută salvatori”, spune sociologul.
Potrivit sociologului, nu poporul „e de vină”, ci „liderii care și-au bătut joc de el”.
„De mult prea mulți ani, <partidele democratice> s-au îndepărtat de agenda cetățeanului simplu care s-a simțit din ce în ce mai abandonat. Zilele trecute atrăgeam atenția asupra discursului strident pe care susținătorii îl foloseau pentru a-i pune în cea mai buna imagine (chipurile) pe ai lor candidați. Am atras atenția că acest ton, dublat de imaginea de 2 lei a politicianului român, nu ajută cu nimic, ba chiar din contră. Și că îndepărtează parte din electorat. Am fost înjurat și jignit chiar de cei care se consideră <apărători ai democrației>. Că am și eu dreptatea mea, se vede în cifrele actuale”, susține Gelu Duminică, într-o postare pe Facebook.
Ascensiunea lui Călin Georgescu „nu e întâmplătoare”, crede sociologul.
„ În lipsa unor <politicieni"> care se poartă ca niște lideri (unificatori), oamenii vor caută <salvatori>. Lehamitea față de clasa politică actuală e foarte mare și modul ăsta agresiv de a face politică nu (mai) ajută pe nimeni. Și nici marota <X e singura soluție>, pentru că oamenii vor găsi o alta. Care nu e X. E nevoie de mult mai mult echilibru, generat de o înțelegere profundă a României reale și diverse. Și de oameni noi în politică. De nu vom face asta repede, lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”, a concluzionat Gelu Duminică.