Antonescu vrea să taxeze votul diasporei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Traian Băsescu a fost ales preşedinte în 2009 cu sprijinul românilor din afară, liderul PNL propune ca emigranţii să poată vota doar dacă plătesc un impozit în ţară. Asociaţia Românilor din Italia (ARI) a respins propunerea invocând faptul că diaspora trimite anual în ţară 5 miliarde de euro.

„Poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat", a afirmat Antonescu într-un interviu  acordat publicaţiei italiene "gazetaromaneasca.com". Liderul liberal a adăugat că nu este opinia sa finală pentru că "e un subiect controversat" care „ar putea naşte polemici". „Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută", a adăugat preşedintele PNL.

„Plec de la exemplul lui 2009, când alegerea lui Băsescu a fost decisă cu voturile celor din străinătate, dar consecinţele nu le suportă aceştia, ci românii din ţară. Ceea ce nu mi se pare corect", a spus Antonescu. „În fond, ca şi cetăţean, eşti coacţionar al statului. Nu poţi doar să decizi asupra administrării lui, dar să nu participi cu nimic," a declarat el în cadrul interviului.

Românii din Italia resping ideea

Antonescu a susţinut că introducerea taxării ar fi şi un mijloc de a preîntâmpina o eventuală fraudă pe care PDL ar putea să o încerce prin introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora. Ideea lui Antonescu a fost contestată de Asociaţia Românilor din Italia (ARI) printr-o scrisoare deschisă. 

„În ultimii ani, banii trimişi de diaspora în România au ţinut în viaţă finanţele ţării. În fiecare an cel puţin 5 miliarde de euro ajung în ţară la familiile celor plecaţi, o contribuţie netă la economia României. Dreptul de a vota derivă din faptul că suntem cetăţeni români, nu din plata taxelor", susţine semnatarul scrisorii, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia.

Şanse reduse de aprobare

Propunerea lui Crin Antonescu are şanse reduse să treacă de Parlament în condiţiile în care PNL se află în Opoziţie. PDL, partidul cu cel mai mare număr de parlamentari,  a respins ideea lui Antonescu prin vocea deputatului Sulfina Barbu. Ea a acuzat Opoziţia că desfăşoară "un atac fără precedent la bazele democraţiei din România". 

„Crin Antonescu, preşedintele unui aşa-zis partid liberal, ne propune în 2011 să revenim la votul cenzitar introdus în România în 1866. Antonescu, un liberal autentic, este gata să sacrifice votul universal, un drept esenţial în democraţie, doar pentru că românii din diaspora votează cu PDL şi Traian Băsescu", a comentat Sulfina Barbu.

Ce prevede Constituţia

Pe de altă parte, chiar dacă ar trece de Parlament, propunerea lui Antonescu ar putea fi respinsă de Curtea Constituţională. Şi aceasta pentru că, potrivit articolului 36 din Constituţie, cetăţenii români au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.  Singurele excepţii de la dreptul de vot universal se referă la debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi la persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Românii din străinătate au trimis 3% din PIB

Potrivit statisticilor oficiale, în 2009, românii din străinătate au trimis în ţară 4,3 miliarde de euro. Această sumă echivalează cu 3% din Produsul Intern Brut al României. La alegerile prezidenţiale din acelaşi an şi-au exprimat opţiunea 147.754 de români din străinătate. Cifra echivalează cu mai puţin de 1% din numărul total de alegători care s-au prezentat la alegerile prezidenţiale din 2009 - 10.600.000.

Un calcul simplu arată că din afara ţării au intrat în România în jur de 29.000 de euro pentru fiecare vot exprimat. De altfel, în total, în ultimii şase ani, românii din străinătate au trimis în ţară peste 30 de miliarde de euro. Trebuie menţionat că banii respectivi nu se constituie în taxe, ci sunt trimişi din străinătate rudelor din România.

78,8% Alegeri Acesta a fost procentul obţinut în diaspora în 2009 de preşedintele Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”