Antonescu: USL trebuie să-şi asume guvernarea dacă moţiunea trece, iar Victor Ponta să fie premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la Realitatea Tv, că USL trebuie să-şi asume guvernarea dacă moţiunea de cenzură trece, iar Victor Ponta ar trebui să fie premier

"A strânge 231 de voturi este greu, dar nu este imposibil şi probabil dinamica acestei săptămâni, vreau să spun dinamica de transfer politic ar putea să ne ofere surprize. Acum să mai precizăm ceva: nu e vorba doar de oameni care au plecat din PDL devenind independenţi sau venind la PNL (care să voteze moţiunea de cenzură, n.r.). E vorba de oameni care rămân în PDL, dar au anunţat că votează moţiunea de cenzură, asemenea senatorului Borza de la Timişoara. Sunt şi astfel de cazuri, care pot să apară. Nu e imposibil, deşi eu văd în continuare că nu e foarte probabil", a comentat liberalul şansele USL de a demite Guvernul.

Antonescu a mai afirmat că USL trebuie să formeze Guvernul dacă Executivul Ungureanu cade. "S-a vehiculat din partea cealaltă ideea că noi nu am dori ca această moţiune de cenzură să treacă. Dorim, şi chiar cel puţin din punctul meu de vedere, dar nu e doar punctul meu de vedere, suntem gata să ne asumăm, dacă această moţiune de cenzură trece, şi responsabilitatea susţinerii unui Guvern până la alegeri deoarece nu are altcineva cine să o facă. Dacă moţiunea trece, numai USL mai poate face o majoritate. De ce să rămână Cabinetul Ungureanu?", a mai spus co-preşedintele USL.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple