Antonescu: Singura şansă a lui Băsescu de a avea un rol pe scena politică viitoare este ruperea USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că singura şansă a formaţiunilor politice apropiate lui Traian Băsescu de a avea un oarecare rol pe scena politică viitoare este o rupere a USL.

„Domnul Băsescu este un jucător politic prin excelenţă. Este evident că, în situaţia în care ne aflăm, singura şansă şi a domniei sale şi a forţelor politice, câte sunt ele, în jurul domniei sale de a avea un oarecare rol pe scena politică viitoare este o rupere a USL, este un conflict, o competiţie, o bătălie, între PSD şi PNL, între Victor Ponta şi mine“, a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului.

Liderul liberalilor nu a ezitat să arunce săgeţi către reacţia lui Mircea Geoană la afirmaţiile lui Băsescu.
„Ca preşedinte, ne-am obişnuit cu un preşedinte care joacă jocul politic intern într-un mod nepotrivit, neconform cu spiritul Constituţiei, dar, având în vedere că ne-am obişnuit cu asta, este aproape normal să încerce să potenţeze aceste tensiuni, pe cei mai slabi de constituţie să-i alarmeze, pe domnul Geoană să-l facă să se ofere şi aşa mai departe“, a mai adăugat Antonescu.

Preşedintele PNL susţine că nu a trădat parteneriatul cu PSD şi nu poate răspunde pentru declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu. „Niciodată Partidul Naţional Liberal şi niciodată eu, ca lider politic, n-am intrat într-un parteneriat şi l-am trădat. Niciodată nu am părăsit nicio alianţă, nicio înţelegere, niciodată nu am reevaluat. Atenţie, toate discuţiile care se fac în jurul declaraţiilor domnului Băsescu nu mă privesc. Nu eu m-am dus să spun că dacă ar fi în turul doi Băsescu cu Ponta, hai să ne apărăm de baronii PSD-işti, că totuşi domnul Băsescu a făcut şi a dres“, a precizat preşedintele PNL.

Preşedintele Traian Băsescu a deschis din nou balul reevaluărilor, de această dată cel vizat fiind Crin Antonescu, rivalul său declarat. Şeful statului îl vede acum pe preşedintele Senatului în postura de favorit pentru a-i urma la Palatul Cotroceni.

„PNL are şanse mai mari dacă se rupe de PSD să dea preşedintele decât invers. După mine, în situaţia în care se rup, dreapta va da preşedintele, PSD nu poate“, au fost cuvintele-surpriză ale lui Traian Băsescu, spuse la B1TV. Preşedintele a mers mai departe cu previziunile şi l-a propulsat pe Crin Antonescu în rol de unificator al dreptei. „Dacă va intra Crin Antonescu în turul doi, toate celelalte partide de dreapta vor fi cu Crin Antonescu“, a spus Băsescu.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat marţi că PSD va avea o problemă dacă decide să continue singur în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu nu dă nicio şansă partidului condus de premierul Victor Ponta dacă se va produce o ruptură în USL.

"Rar putem spune niciodată în politică, dar aici e o analiză corectă. PSD singur la alegerile prezidenţiale are o problemă, e dovedit istoric. Noi avem o alianţă parafată cu cinci milioane de martori şi toate eforturile mele sunt pentru a menţine această alianţă şi pentru a-i îndeplini obiectivele", a afirmat Antonescu.

Pe aceeaşi temă:

Traian şi Crin, început de idilă

Antonescu îi dă dreptate lui Băsescu: PSD singur la prezidenţiale are o problemă

Dragnea, despre Băsescu şi Antonescu: Le stă foarte bine

Dreapta nu-l vrea pe Crin la Cotroceni
 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie