Antonescu: Nu pot să iau în serios UDMR când mă acuză de naţionalism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat drept "caraghioasă" acuzaţia de naţionalism adusă de liderii UDMR, Marko Bela, Borbely Laszlo şi Verestoy Attila.

"Aş spune un singur lucru în legătură cu o acuzaţie caraghioasă care mi se tot aduce de la acel moment încoace, pe care din păcate mi-au adus-o şi oameni politici pe care-i cunosc de 20 de ani: acuzaţia de naţionalism. Sigur, nu pot să-i iau în serios nici pe colegii mei de Parlament de 20 de ani, pe cei care îi respect sincer, ca Marko Bela, Borbely Laszlo, Verestoy Attila, nu pot să-i iau în serios când mă acuză de naţionalism, ei ştiind foarte bine că eu, ca şi toţi parlamentarii şi toţi liderii de până acum ai PNL, suntem oameni care am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru respectarea pluralismului, a identităţii culturale, istorice şi lingvistice, pentru drepturile minoritarilor maghiari, ca şi de celelalte feluri în această ţară", a spus Antonescu, la lansarea candidaţilor USL Mureş.

El a adăugat că nu respinge în totalitate acuzaţia de naţionalism şi subliniază că "trebuie" să fim naţionalişti cât timp asta nu presupune negarea identităţii şi a drepturilor unor minorităţi.

"Da, sunt naţionalist şi trebuie să fim naţionalişti. Atâta vreme cât ştim foarte bine şi am dovedit că naţionalismul nu înseamnă negarea identităţii şi drepturilor oricărei minorităţi, ştim şi am dovedit că naţionalismul pe care l-am dovedit nu înseamnă îngustime, obscurantism, izolare, nu înseamnă că ne credem buricul pământului, că nu ne cunoaştem păcatele, pe ale noastre, ca şi pe ale altora", a spus Antonescu.

"Sunt naţionalist şi cred că trebuie să fim naţionalişti, atâta cât să înţelegem că nu pot recunoaşte şi apăra identitatea altuia dacă nu o cunosc şi nu o apăr pe a mea; atâta vreme cât înţeleg că nu pot apăra dreptul la limbă maternă sau la identitate culturală al altuia atâta vreme cât nu-mi apăr limba mea, limba oficială a acestui stat, singura limbă oficială a acestui stat. Acesta este naţionalismul meu, nimic mai mult, dar nimic mai puţin", a adăugat acesta.

În final, Antonescu le-a urat candidaţilor USL din Mureş să conducă bine comunităţile, "din punctul de vedere al convieţuirii interetnice şi al serviciului public în favoarea cetăţeanului".

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Ce alternativă propune vicepremierul Tanczos Barna la reforma administrativă a lui Bolojan: „Aceasta este provocarea cea mai mare”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!