Antonescu l-a desemnat pe Chelaru să asigure conducerea Senatului luni şi marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Chelaru

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a semnat decizia prin care l-a desemnat pe vicepreşedintele din partea PSD al acestei camere, Ioan Chelaru, pentru a asigura conducerea Senatului luni şi marţi, perioadă în care se va afla în străinătate.

Antonescu se va afla luni şi în prima parte a zilei de marţi într-o vizită oficială în Austria.

Preşedintele Senatului a semnat vineri decizia prin care este împuternicit vicepreşedintele Ioan Chelaru pentru a asigura conducerea acestui for pentru 24-25 februarie. Decizia semnată de Antonescu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Preşedintele PNL a afirmat recent că decizia privind participarea PNL la guvernare şi menţinerea USL se va putea lua luni, cel târziu marţi, în funcţie de poziţia premierului Victor Ponta, chiar dacă el nu se află în ţară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort