Antonescu, despre scrisoarea pe care i-a trimis-o şeful statului: „Un joc de imagine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat marţi că scrisoarea pe care i-a trimis-o preşedintele Traian Băsescu nu are alt scop decât cel al unui joc de imagine, întrucât cerinţele pe care le cuprinde nu ţin de atribuţiile sale.

„Cred că scrisoarea preşedintelui nu are niciun alt scop şi niciun alt efect decât acela al unui joc de imagine, a unui joc politicianist aici la noi, pe un spaţiu mic cum ne-am obişnuit de atâta vreme. Şi încă odată este regretabil că un om, care din postura de preşedinte a vorbit mereu de deasupra despre politicieni care fac şi nu fac şi care dreg şi nu dreg, se comportă şi cu acest prilej ca un mic politician”, a precizat Antonescu.

Liberalul a mai spus că cerinţele din scrisoarea preşedintelui sunt nepotrivite întrucât nu ţin de atribuţiile sale şi a dat exemplu numirea procurorilor. Ba, mai mult, a spus Antonescu, acele cerinţe depăşesc chiar şi atribuţiile şefului statului. 

“Ceriţele din scrisoarea preşedintelui sunt nepotrivite pentru că fie nu ţin de atribuţiile mele, ca să vorbesc doar despre mine, pentru că scrisoarea este adresată şi domnului Ponta. Pe de o parte, nu ţin de atribuţiile preşedintelui”, a mai spus preşedintele Senatului.

Traian Băsescu le-a trimis lui Crin Antonescu şi lui Victor Ponta o scrisoare prin care afirma că Guvernul are majoritatea parlamentară largă şi ar trebui să îndeplinească un set de cinci condiţii până la 3 martie.

Primul punct este desemnarea candidaţilor pentru funcţiile de şef al DNA şi procuror general.

De asemenea, Băsescu cere îndepărtarea miniştrilor cu dosare penale pe rolul instanţelor, precum şi asigurarea că toţi cei declaraţi incompatibili de către ANI nu vor fi menţinuţi în executiv.

În viziunea preşedintelui, Parlamentul ar trebui să reia discuţia la statutul deputaţilor şi senatorilor astfel încât inclusiv termenele de contestare ale deciziilor ANI să fie egale cu cele ale altor persoane.

Băsescu a cerut Guvernului susţinerea necesităţii de încetare a mandatelor parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de integritate sau corupţie.

 În sfârşit, şeful statului cere ca punerea în aplicare a celor patru coduri juridice să nu mai fie amânate.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu