Antiselecţie PNL la Brăila. Un fiu de primar acuzat că bate oameni cu bâta şi un traseist PRM deschid listele liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL Brăila a decis săptămâna aceasta lista pentru alegerile parlamentare, fiind criticată că a venit pentru primele poziţii eligibile cu candidaţi controversaţi. La La Senat, liberalii îl au cap de listă pe un fost traseist venit din PRM, în timp ce la Camera Deputaţilor se prezintă cu fiul unui primar care este acuzat că bate oameni cu bâta.

Potrivit debrăila.ro, PNL Brăila, listele liberalilor pentru parlamentare arată astfel:

Locul 1 Senat: Alexandru Bucălău, 33 de ani, proaspăt ales consilier judeţean din partea PNL Brăila, notar în Ianca.

Locul 1 Camera Deputaţilor: Alexandru Popa, 30 de ani, şi el proaspăt ales consilier judeţean PNL Brăila, fiul primarului din comuna Cireşu (tot PNL).

Alexandru Bucălău şi-a început de tânăr cariera politică, acesta debutând în rândurile liberale, după care, la formarea USL-ului, s-a mutat la PRM-ul condus atunci de Vadim Tudor. Aici, spunea el într-un interviu, a găsit „un partid vertical”.

„Am ales PRM deoarece este un partid vertical, un partid cu tradiţie din ’90-’91, este unul dintre cele mai vechi partide de după Revoluţie, nu a făcut niciun fel de fuziune, niciun fel de alianţă, nu a participat la jaful naţional, nu a fost la guvernare. Este un partid cu coloană vertebrală”, declara Bucălău în 2012, la TV Brăila.

Ulterior, acesta a candidat din partea PRM Brăila la un post de consilier local, însă fără succes. În 2012 acesta se întoarce în PNL, partid care avea în 2020 să-l răsplătească cu un loc eligibil la Senat.

Fiul bătăuş de primar, propus la Camera Deputaţilor

Celălalt cap de listă de la PNL Brăila, Alexaxndru Popa, deschide lista pentru Camera Deputaţilor. Acesta este fiul primarului din comuna Cireşu, şi a fost implicat în mai multe scandaluri publice soldate cu bătăi. Popa este acuzat că a bătut, de-a lungul anilor, mai mulţi cetăţeni din comuna Făurei şi din comuna Largu.

În 2014, EVZ scria cum acesta, împreună cu o gaşcă de oameni, au bătut un cuplu în faţa unei discoteci din comuna Largu, pe motiv că soţul femeii ar fi călcat pe picior pe cineva din anturajul lui Popa.

Scenariul s-a repetat în 2016, când Alexandru Popa a fost acuzat de un tânăr din Făurei că l-a bătut cu o bâtă până ce l-a lăsat în conştient în faţa unui restaurant. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete