Angel Tîlvar demontează mitul pensiilor uriașe din Armată. Care este cea mai mare valoare

0
Publicat:

Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, susține că pensiile din Armată nu sunt „uriașe”, cea mai mare ajungând la 38.998 lei, în timp ce pensia medie a unui soldat gradat este de doar 3.258 lei.

Angel Tîlvar. Foto: Mediafax

„La începutul lui 2024 a fost o indexare de 13,8%, ea a fost precedată de o indexare de 5,1%. Media pensiilor de serviciu, pentru soldat gradat - 3.258, subofițeri - 4.000, ofițeri - 6.441, general - 12.873. Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriașe. Într-adevăr, avem 10 pensii care sunt între 43.123 și 56.160 lei. Ele aparțin unor magistrați militari. Cea mai mare pensie militară este 38.998 lei pentru generali,” a explicat Angel Tîlvar, la Antena 3 CNN.

Ministrul a insistat asupra faptului că, deși există câteva pensii care depășesc sume mari, majoritatea pensionarilor din Armată primesc sume semnificativ mai mici, ce reflectă, de fapt, salariile și gradul lor în cadrul instituției. De asemenea, Tîlvar a precizat că aceste pensii nu sunt un indicator al unei disproporții în comparație cu alte sectoare ale bugetului public, fiind vorba despre un sistem reglementat prin norme precise.

Referindu-se la structura Ministerului Apărării Naționale, Tîlvar a precizat că instituția funcționează ca o „Românie în miniatură”, având nu doar militari activi, ci și personal civil, orfani, răniți în teatrele de operații, văduve de război și veterani, beneficiari ai unui sistem de ajutor diversificat.

„În afară de pensii avem indemnizații prin care ajutăm pe cei care au pensii mici din punct de vedere al compensărilor la energia electrică, decontăm o parte din cheltuielile pentru tratament și pentru refacere, de asemenea, pentru că MApN este o Românie în miniatură, întâlnim militari activi, dar întâlnim și personal civil, sunt ai noștri și orfanii și cei răniți în teatrele de operații și văduvele de război și veteranii de război. În MApN avem spitale, policlinici, cultul eroilor, ansambluri artistice, sport, instituții de învățământ, este o Românie în miniatură,” a spus ministrul Apărării.

Tîlvar a menționat și contextul legislativ actual, referindu-se la proiectul de lege privind soldele, care urmează să fie discutat de Curtea Constituțională după 4 februarie. „În ceea ce privește soldele de grad, MApN nu s-a opus în Parlament proiectului de lege care viza soldele. Așteptăm ca după 4 februarie Curtea Constituțională va reveni și atunci să vedem ce metode putem găsi pentru a îndeplini un lucru pe care ni-l dorim și noi,” a explicat acesta.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?