Andrei Muraru, despre cum au fost selectaţi reprezentanţii societăţii civile la întâlnirea cu preşedintele Iohannis: A fost o selecţie subiectivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, şeful Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, a vorbit despre criteriile care au stat la baza selectării celor care au reprezentat societatea civilă la consultarile cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea formării unui nou Guvern.

„Preşedintele a anunţat că a luat decizia de a invita la Palat societatea civilă joi în jurul orei 11.00 dimineaţa. Noi am avut consultări cu partidele politice în toată după amiaza de joi, deci în timpul scurt am furnizat o adresă de email. Până la ora 12.00 noaptea am primit peste 5.500 de mesaje, unele indicau persoane, altele erau liste pentru preşedinte şi, din toate mesajele, am făcut o selecţie vrând, nevrând subiectivă”, a spus Andrei Muraru, la Digi 24.

Întrebat dacă selecţia a fost subiectivă, Andrei Muraru a răspuns: „Evident (subiectivă, n.r.). Au existat oameni, în primii patru a fost Tudor Benga, care a fost şi la masa de la Cotroceni, Adrian Despot în primele cinci nume... S-a respect şi acest criteriu, dar am vrut şi echilibru între ONG-urile din mainstream şi ONG-urile din Piaţă”.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în urmă cu două săptămâni, cu 20 dintre reprezentanţii societăţii civile pentru a le asculta doleanţele, printre acestea fiind şi nominalizarea unui prim-ministru credibil. După runda de consultări cu partidele politice şi societatea civilă, Klaus Iohannis l-a desemnat în funcţia de prim-ministru pe Dacian Cioloş, fost comisar european, respingând, astfel, recomandarea PSD, care l-a propus pe Liviu Voinea, viceguvernator BNR.

Reprezentanţii societăţii civile, participanţi la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, consideră că şeful statului a făcut o alegere corectă în momentul în care l-a desemnat în funcţia de prim-ministru pe Dacian Cioloş, fost comisar european.

„Da. Cred că este în regulă. Este o numire mai bună decât ar fi putut fi altele. Mult mai bună. Este un profesionist. Răspunde criteriilor de competenţă şi integritate pe care societatea civilă le-a pus pe masa consultărilor“, a spus Claudia Postelnicescu, de la Iniţiativa România.

Liviu Mihaiu, de la Salvaţi Dunărea şi Delta, are încredere în Dacian Cioloş, fiind singurul care nu l-a dezamăgit până acum. „Cu zece zile înainte de a fi invitat la Preşedinţie, am dat un interviu, în care ultima întrebare suna aşa: Care este omul politic român care nu v-a dezamăgit până acum?. Răspunsul meu este Dacian Cioloş. Preşedintele nu şi-a terminat treaba dacă şi-a desemnat premierul. Este parte activă la proceul dinamic de instalare a unui Guvern tehnocrat, care este o premieră în politica românească. În acest moment, preşedintele are cea mai mare putere, mai mare de până acum. Cum arată Guvernul şi ce misiune va avea, nu ştim, dar cunoscându-l pe Dacian Cioloş, nimic nu va fi în neregulă“, a spus Liviu Mihaiu, de la Salvaţi Dunărea şi Delta.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare