ANALIZĂ Invincibilul Ponta: premierul în funcţie a supravieţuit schimbării a peste 80 de miniştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

În ultimii trei ani, premierul Victor Ponta a reuşit să supravieţuiască iureşului de remanieri, demisii şi anchete care au zguduit Guvernul pe care l-a condus. Cu un ministru schimbat la mai puţin de două săptămâni, şapte interimate ale sale şi 84 de persoane diferite care au preluat şefiile ministerelor, Ponta a rămas de neclintit. „Adevărul“ vă prezintă bilanţul negru al unui mandat de premier zgâlţâit, de nenumărate ori, din temelii.

În cele aproximativ 1160 de zile de când este prim-ministru în funcţie, aşadar de la 7 mai 2012, prin Guvernul condus de Victor Ponta a apărut, în medie, un ministru nou la fiecare două săptămâni. Astfel, şefiile ministerelor au fost schimbate de 91 de ori, iar în şapte cazuri Ponta a fost interimar. Drept urmare, 84 de persoane diferite au condus ministerele în ultimii trei ani, iar unele au fost mutate de la un portofoliu la altul.

Dintre miniştrii celor patru Cabinete, zece sunt ori au fost urmăriţi penal, în frunte cu Victor Ponta, trei au fost condamnaţi, unul a fost acuzat de incompatibilitate (Mircea Diaconu), iar altul a primit verdictul de plagiat (Ioan Mang). Pentru doi dintre miniştri s-a cerut urmărirea penală în timp ce activau Executiv, repectiv pentru Varujan Vosganian şi Darius Vâlcov, iar ambii au demisionat din guvern. Nu şi Ponta, însă, deşi premierul a fost cel care i-a cerut demisia lui Vosganian, de exemplu.

Intraţi în colimatorul Justiţiei

Din 2012 şi până astăzi, trei miniştri care au activat în Guvernul Ponta au fost condamnaţi (Relu Fenechiu, Liviu Dragnea şi Corneliu Dobriţoiu), iar alţi zece, în frunte cu Ponta însuşi, sunt sau au fost urmăriţi penal. Cu excepţia lui Ponta, au mai fost sau sunt anchetaţi următorii: Daniel Chiţoiu, care a scăpat de urmărirea penală, după ce deputaţii au respins cererea DNA; Ecaterina Andronescu, urmărită penal în dosarul “Microsoft”; Ovidiu Silaghi, urmărit penal pentru trafic de influenţă din septembrie 2013; Dan Nica, pentru care există deocamdată o cerere trimisă în Parlamentul European de acum aproape un an, respectiv din noiembrie 2014; Victor Paul Dobre, scăpat şi el de anchetă de către colegii săi deputaţi;  Dan Şova, urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari; Varujan Vosganian, salvat de colegii din Senat după ce DIICOT a cerut începerea urmăririi penale; Cristian David şi Darius Vâlcov.

Lipsa de inspiraţie, plătită cu mandatul

Trei dintre miniştri au demisionat pentru declaraţii neinspirate, respectiv Daniel Barbu, pentru o afirmaţie jignitoare la adresa persoanelor infectate cu virusul HIV, Radu Stroe, pentru declaraţiile care au urmat accidentului petrecut în Apuseni, dar şi Ioan Rus, pentru jignirile adresate românilor din Diaspora. Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a demisionat, după ce doi oameni şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Apuseni, dar scandalul a explodat în urma unei declaraţii scandaloase făcute de Stroe.  Astfel, întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze, Stroe a spus: „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”.

Cu doar o lună înainte, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost şi el decapitat de la şefia ministerului pentru o jignire adusă persoanelor infectate cu virusul HIV. El declarase că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conducea.

„La dezbaterile pe bugetul pentru 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi.După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud.. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate“, a spus atunci fostul ministru Daniel Barbu.

În sfârşit, ultimul caz de acest fel a fost cel al lui Ioan Rus, care a susţinut că, din banii trimişi de românii din Diaspora, „copiii lor ajung golani, iar nevestele, curve“.

Votul din Diaspora face victime. Ponta scapă

Chiar şi în scandalul votului din Diaspora, de la alegerile prezidenţiale, doi miniştri şi-au pierdut portofoliile: Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu, foşti miniştri de Externe. Astfel, deşi Ponta a susţinut că responsabilitatea organizării votului din Diaspora aparţinea Autorităţii Electorale Permanente, a acceptat demisia lui Titus Corlăţean, după primul tur al alegerilor prezidenţiale. La rândul lui, ministrul care a stabilit recordul pentru cel mai scurt mandat, Teodor Meleşcanu, a demisionat după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. În aceeaşi zi în care s-a decis preşedintele României, Meleşcanu le-a recomandat românilor descurajaţi de cozile de la secţiile de votare din Paris să voteze în Nancy, oraş aflat la sute de kilometri depărtare.

Un plagiat pedepsit

Fostul ministru al Educaţiei din Guvernul Ponta I, Ioan Mang a demisionat din funcţie înainte să existe un verdict oficial privind plagiatul său. Mang a spus la acea dată că demisionează din „prea multă suferinţă“, dar şi pentru că nu voia ca imaginea Guvernului să fie afectată de suspiciunile care planau asupra sa. La acea vreme, premierul Victor Ponta, care încă nu se confruntase cu acuzaţii de plagiat, i-a luat apărarea lui Mang. "Regret situaţia în care l-am pus pe domnul Mang. Pare că e un scaun electric acolo la Ministerul Educaţiei. Domnul Mang are în acest moment mâinile dezlegate să îşi poată apăra imaginea, prestigiul şi munca de atâţia ani şi sunt absolut convins că, în zilele următoare, fără a mai avea presiunea acestei funcţii care se dovedeşte mult mai dificilă decât am crezut vreodată, va restabili adevărul şi mă va ajuta şi pe mine, şi probabil şi pe dumneavoastră, să înţelegem exact ce s-a aflat în spatele acestor atacuri repetate asupra celor care au fost nominalizaţi pentru funcţia de ministru al Educaţiei", a spus atunci Ponta.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese