Amnistierea fiscală, adoptată de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul României FOTO Arhiva Adevărul

Parlamentul a început luni sesiunea ordinară de toamnă, însă, până în noiembrie, activitatea legislativă se va suprapune peste campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. În prima zi din această nouă sesiune, senatorii au votat amnistierea fiscală pentru mame şi pensionari.

În prima săptămână a sesiunii, Senatul a dezbătut şi a votat proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor.

Celelalte două acte normative pe care Senatul le-a dezbătut în sesiune extraordinară, legea CAS, care a fost adoptată, şi legea petrolului, care nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru adoptare, vor intra în dezbatere la Camera Deputaţilor.

„La 1 septembrie proiectul CAS va fi pus pe ordinea de zi. Voi cere ca până miercuri să fie dezbătut şi votat de plenul Camerei Deputaţilor", declara preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Un alt proiect asupra căruia aleşii trebuie să se pronunţe în această sesiune este Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali. 

De asemenea, proiectul de autonomie al UDMR, care în scurt timp va intra în dezbatere publică, ar putea ajunge şi în dezbatere Parlamentului tot în această sesiune legislativă. 

Tot în această sesiune, Parlamentul trebuie să dezbată şi să adopte proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2015.

În prima zi a sesiunii de toamnă urmează să fie aleasă şi noua componenţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, unele modificări faţă de precedenta sesiune putând apărea la nivel de vicepreşedinţi, secretari şi chestori, în funcţie de algoritm.

De asemenea, ar urma să fie adusă la cunoştinţa plenurilor şi afilierea la alte grupuri a unor parlamentari.

Moţiunea ACL

Liderul liberal Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Iaşi, că ACL are obligaţia să depună o moţiune de cenzură cât timp Guvernul Ponta greşeşte, dar că PNL şi PDL nu au făcut deocamdată calcule în privinţa voturilor pe care le-ar putea atrage de la parlamentarii altor partide.

„O moţiune de cenzură mobilizează în Parlament şi noi credem că s-a acumulat foarte multă nemulţumire la adresa Guvernului Ponta, nu numai în rândul populaţiei, ci şi în Parlament. Avem obligaţia să venim cu o moţiune de cenzură. Nu putem să nu depunem moţiunea cât timp suntem convinşi că Guvernul greşeşte. În această fază nu ne-am făcut calcule câte voturi vom atrage concret. Noi am decis la Iaşi că este cazul să o introducem, mâine (luni - n.r.) vom contura zona pe care se concentrează textul moţiunii, după care strângem semnăturile. Abia apoi vom vedea câţi alţi parlamentari vor veni alături de noi”, a declarat Klaus Iohannis.

Citeşte şi:

Puterea şi Opoziţia şi-au dat mâna şi au votat reducerea CAS. Ioana Petrescu: Angajatorul, cu aceşti bani, poate să angajeze mai mulţi angajaţi

Senatorii au respins cu 96 de voturi „pentru“, două „abţineri“ şi un vot împotrivă cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.

Ponta: Din octombrie vom avea, evident, reducerea CAS. Dacă nu facem acum reducerea CAS, înseamnă că nu o să mai putem să o facem niciodată

Contribuţiile de asigurări sociale vor scădea "evident" de la 1 octombrie, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că măsura este susţinută de mediul de afaceri şi poate contribui la fiscalizarea locurilor de muncă în actualul context economic favorabil.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă