Amendamentele PSD la bugetul Guvernului: Nu e adevărat că nu sunt bani. Cîţu îşi ascunde neputinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu FOTO facebook

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a prezentat duminică, într-o conferinţă de presă, o serie de amendamente pe care social-democraţii le-ar vrea incluse în bugetul pe 2021. Grindeanu a acuzat că actualul buget este „unul al austerităţii”.

„Nu e deloc adevărat că nu se poate, cum spune Guvernul, că nu sunt bani, cum susţine Cîţu, pentru a-şi justifica neputinţa sau neştiinţa. PSD are datoria că există o alternativă mai bună la actualul buget de austeritate. De aceea, PSD a prezentat pentru prima oară în ultimii 30 de ani un buget alternativ. Am făcut acest lucru în urmă cu trei săptămâni, în care am demonstrat că se poate mai bine decât spune coaliţia de guvernare”, a declarat duminică Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreşedintele PSD a explicat că problema banilor de la buget ar fi rezolvată prin creşterea gradului de colectare al taxelor şi prin arierate.

„Ne-am încadrat cam în acelaşi deficit şi cu venituri bugetare puţin mai mare. Diferenţa provine din faptul că PSD propune creşterea gradului de colectare a taxelor prin combaterea evaziunii. Asta înseamnă creşterea numărului de firme şi salariaţi care contribuie la buget. Practic, Consiliul Fiscal i-a spus lui Cîţu că nu poţi creşte o economie doar cu austeritate, tăieri, şi că e nevoie şi de o creştere a veniturilor bugetare, exact pe modelul PSD. Guvernul nu are de gând să crească colectarea veniturilor la buget. România rămâne ţara din UE cu cea mai mică podere a veniturilor din PIB. 31% faţă de media de 46% în UE. Cu alte cuvinte, nu sunt bani la buget deoarece Guvernul Cîţu nu se atinge de evaziunea de peste 100 de mld de lei. Nu se atinge de arieratele neîncasate la bugetul de stat de peste 35 de mld de lei. Povara austerităţii e pusă pe bugetari, pensionari, copii şi studenţi. Aici e o diferenţă majoră de viziune între noi şi guvern. La evaziune şi arierate sunt zeci de miliarde de lei”, a mai relatat Grindeanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online