Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, îşi încheie mandatul din România. Anunţul, făcut de MAE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Zuckerman îşi încheie mandatul în România. FOTO Mediafax

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun.  Oficialul american s-a evidenţiat printr-o relaţie bună cu guvernarea liberală de la Bucureşti, dar şi prin atacurile la adresa PSD, despre care nu s-a ferit să spună că e condus de „baroni roşii”.

„Ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea părţii române pentru activitatea ambasadorului Zuckerman, pe parcursul mandatului acestuia la Bucureşti, pentru implicarea dinamică în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral. Cu această ocazie, ministrul român de externe a trecut în revistă realizările înregistrate pe parcursul anului 2020 în cooperarea dintre România şi SUA, pornind de la dialogul politic substanţial la nivel înalt şi incluzând progrese concrete în domenii de interes comun, inclusiv dezvoltarea componentei economice şi de energie a Parteneriatului Strategic, prin încheierea unui Acord interguvernamental în domeniul energiei nucleare civile şi avansarea în identificarea de surse de finanţare pentru proiecte cu caracter strategic în acest domeniu sau proiectele majore de interconectare regională, precum Rail2Sea şi ViaCarpathia. De asemenea, a fost exprimată satisfacţia comună pentru cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, inclusiv prin semnarea unei Foi de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării între România şi Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care formalizează priorităţile strategice bilaterale şi asigură cadrul pentru dezvoltarea capacităţilor şi nivelului de pregătire militară. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în acest context, importanţa extinderii prezenţei militare americane în România”, se arată în comunicatul de presă al MAE. 

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat „necesitatea ca dialogul bilateral să continue în acelaşi ritm susţinut pentru fructificarea oportunităţilor existente, exprimând convingerea că noua administraţie americană va susţine aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic cu România, ţinând cont că acest obiectiv se bucură de sprijin bi-partizan. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că România rămâne, la rândul său, ferm angajată în avansarea obiectivului consolidării Parteneriatului Strategic cu SUA, unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, şi extinderii prezenţei şi investiţiilor SUA în relaţia bilaterală cu România, pe toate palierele - militar, politic, economic, tehnologic şi altele”. 

Totodată, ministrul român de externe a evocat importanţa continuării cooperării bilaterale pentru obţinerea de progrese concrete privind accederea României în programul Visa Waiver. A evidenţiat, în acest sens, necesitatea ca activitatea grupului de lucru bilateral pe acest subiect, care a fost agreat de către ministrul Bogdan Aurescu cu secretarul de stat al SUA, cu prilejul vizitei efectuate la Washington DC în octombrie 2020, să continue.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul